'Din câte ştiu nu există o cerere în acest sens. Dacă va exista, ştiţi că aceasta va trebui să fie transparentă. Poate s-a întâmplat ceva în ultimele zile cât am fost eu în America, dar nu ştiu să existe nicio cerere. Domnul preşedinte Băsescu trebuie să facă o cerere, cu numele: Băsescu Traian sau ce alte nume mai are. O fi şi el sub acoperire, că ştiu că îi plac jocurile astea absolut neserioase când eşti preşedinte. Ideea este că, atunci când se va face o cerere, RAAPPS cu siguranţă va da publicităţii, că nu sunt lucruri secrete', a spus premierul, chestionat fiind cu privire la lucrările de renovare a vilei de la Snagov.
Ce știe Ponta despre Băsescu? Are președintele și alte nume?
Ponta l-a ironizat pe președinte pe seama ofițerului acoperit și a insinuat că acesta ar avea mai multe nume.
'Din câte ştiu nu există o cerere în acest sens. Dacă va exista, ştiţi că aceasta va trebui să fie transparentă. Poate s-a întâmplat ceva în ultimele zile cât am fost eu în America, dar nu ştiu să existe nicio cerere. Domnul preşedinte Băsescu trebuie să facă o cerere, cu numele: Băsescu Traian sau ce alte nume mai are. O fi şi el sub acoperire, că ştiu că îi plac jocurile astea absolut neserioase când eşti preşedinte. Ideea este că, atunci când se va face o cerere, RAAPPS cu siguranţă va da publicităţii, că nu sunt lucruri secrete', a spus premierul, chestionat fiind cu privire la lucrările de renovare a vilei de la Snagov.
'Din câte ştiu nu există o cerere în acest sens. Dacă va exista, ştiţi că aceasta va trebui să fie transparentă. Poate s-a întâmplat ceva în ultimele zile cât am fost eu în America, dar nu ştiu să existe nicio cerere. Domnul preşedinte Băsescu trebuie să facă o cerere, cu numele: Băsescu Traian sau ce alte nume mai are. O fi şi el sub acoperire, că ştiu că îi plac jocurile astea absolut neserioase când eşti preşedinte. Ideea este că, atunci când se va face o cerere, RAAPPS cu siguranţă va da publicităţii, că nu sunt lucruri secrete', a spus premierul, chestionat fiind cu privire la lucrările de renovare a vilei de la Snagov.
Explorează subiectul
Articole Similare

52
VIDEO Trump și Netanyahu, față în față la Mar-a-Lago: negocieri pentru Gaza și semnal de forță trimis către Iran
52

413
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Ucraina are o poziţie diferită faţă de Rusia în ceea ce privește Donbasul
413

256
Horoscopul zilei de 31 decembrie 2025. Peștii se gândesc la viitorul lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
256

455
Noul război rece dintre SUA și Europa: de la aliați la neînțelegeri tot mai contondente pe teme sensibile
455

1.784
VIDEO Imagini incomode pentru PNL: Veștea și Thuma, față în față în clubul de fițe Nuba Chalet
1.784

1.400
Guvernul schimbă regulile în sănătate: concediile medicale, sub control mai strict, iar medicii de familie pierd bani (surse)
1.400

1.451
Vladimir Putin a format un nou organism de proiectare a puterii soft: are deja o țară în vizor
1.451

1.502
Comerțul și imobiliarele o iau razna în 2026: Managerii anunță creșteri de prețuri și concedieri
1.502

1.352
Negocierile de pace, în pericol? Moscova amenință cu schimbarea poziției după atacul cu drone asupra reședinței lui Putin - Reacția Kievului
1.352

1.320
Tudorel Toader rămâne la opinia clasică a CCR - Intervenție în disputa referitoare la studiul de impact în cazul legii pensiilor magistraților
1.320

1.302
Problema pensiilor se extinde în Europa! Exemplul Germaniei: Berlinul vrea creșterea vârstei de pensionare după 67 de ani
1.302

1.286
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
1.286

3.165
VIDEO Donald Trump, 'foarte furios' după presupusul atac ucrainean asupra reședinței lui Putin: 'Nu e bine'
3.165

















Comentează