Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, apreciază că ar putea să-i fie 'favorabilă sau foarte favorabilă' decizia Curţii Constituţionale a României referitoare la incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local.
'Pe mine mă avantajează dreptatea. Dacă lucrurile se întâmplă aşa cum este scrisă legea, atunci este perfect pentru mine şi am toată convingerea că aşa se întâmplă. Mâine, dacă se acceptă de către Curte excepţia de neconstituţionalitate, toată discuţia ar dispărea, dacă Curtea nu acceptă, atunci se revine la situaţia anterioară ca şi cum nu ar fi fost, nu se schimbă legea prin asta, ci se ajunge înapoi la acel proces. Decizia de mâine poate să-mi fie favorabilă sau foarte favorabilă, altă variantă nu există', a spus Iohannis luni, într-o conferinţă de presă.
Curtea Constituţională a României (CCR) discută marţi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local.
Ce mesaj are Iohannis pentru judecătorii CCR
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

721
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
721

2.058
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
2.058

3.559
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
3.559

24
Ciprian Șerban a discutat cu comisarul european despre proiectele de infrastructură ale României
24

49
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
49

3.209
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.209

41
Ionuț Stroe: Perioadele de incertitudine nu sunt terenul potrivit pentru experimente politice
41

3.704
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
3.704

2.416
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.416

46
VIDEO Sorin Grindeanu dezvăluie cum le-a spus colegilor din PSD să voteze dacă ies sau nu de la guvernare: Orice scenariu!
46

2.667
VIDEO Grindeanu, replică tăioasă pentru Bolojan: „E de râs, dacă nu de plâns. Un pic de decență n-ar strica”
2.667

1.608
Sorin Grindeanu neagă că ar fi fost convocat la Cotroceni de Nicușor Dan: Nu știu de nicio întâlnire
1.608

3.914
SURSE Planul din PSD după ce AUR a anunțat că depune moțiune de cenzură în aprilie-mai
3.914















Comentează