"Noi am avut imediat după Revoluție două obiective strategice de politică internațională: integrarea noastră în structurile europene, UE, pe de o parte, și NATO, pe de altă parte. Aceste lucruri s-au consemnat în timp prin acțiunile care inițial ne-au apropiat de aceste structuri la începutul anilor '90, care apoi s-au finalizat la începutul anului 2000 și prin integrarea în NATO și în UE. Deci, este un proces istoric rezultat al Revoluției române și al orientării noastre politice care a creat această nouă realitate. Este un lucru bun și acesta într-adevăr, mai ales în condițiile actuale delicate din zona noastră, arată ce valoare are aparteneța noastră la aceste structuri internaționale — NATO și UE", a afirmat Ion Iliescu, miercuri seara, la lansarea numărului 50 al "Caietelor Revoluției".
Ce avantaje crede Iiliescu că are România într-un conflictul cu Rusia

București
12°C
Articole Similare

475
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
475

583
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
583

439
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
439

3.018
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.018

1.541
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
1.541

29
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
29

1.639
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.639

8.699
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
8.699

1.843
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
1.843

1.932
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.932

2.434
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
2.434

135
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
135

2.246
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
2.246

Comentează