Procurorii Capitalei l-au reţinut pentru 24 de ore pe Horia Vlad Damian, expert în cadrul Direcţiei Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Primăria sector 3, acuzat de luare de mită, trafic de influenţă şi proxenetism.
Potrivit unui comunicat al Parchetului, Horia Vlad Damian va fi dus joi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile.
Anchetatorii susţin că, în cursul anului 2014, Horia Vlad Damian, în calitate de expert în cadrul Direcţiei Urbanism şi Amenajarea Teritoriului - Primăria sector 3, a solicitat şi a primit de la un denunţător un autoturism pentru a îndeplini toate formalităţile necesare în vederea eliberării unei autorizaţii de construire pentru un imobil.
Ulterior, în datele de 30 august şi 31 august 2015, Horia Vlad Damian i-a pretins denunţătorului bani sau alte foloase pentru a-şi exercita influenţa pe lângă funcţionari publici din cadrul Poliţiei Locale Sector 3 - Biroul Disciplină în Construcţii, în scopul neaplicării sancţiunii contravenţionale sau a aplicării unei sancţiuni contravenţionale în cuantum redus, ca urmare a constatării nerespectării prevederilor legale în ceea ce priveşte construcţia respectivului imobil.
Totodată, în cadrul cercetărilor a mai reieşit faptul că, în perioada august - octombrie 2015, Horia Vlad Damian a înlesnit practicarea prostituţiei de către două fete, punându-le acestora la dispoziţie un imobil, obţinând foloase de pe urma acestei activităţi.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii în vederea confiscării bunurilor ce fac obiectul infracţiunilor.
Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Ce au descoperit procurorii la Primăria Sector 3: Funcţionar acuzat de proxenetism şi mită
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

7
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
7

601
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
601

1.715
Pentru aceste două zodii, luna aprilie 2026 va fi cea mai bună din tot anul
1.715

585
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
585

2.080
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
2.080

2.608
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.608

2.327
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.327

117
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
117

5.882
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.882

1.472
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.472

3.326
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.326

148
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
148

114
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
114
















Comentează