Statele Unite au transmis Iranului un plan de pace în 15 puncte pentru a încerca să pună capăt conflictului. Americanii cer, de exemplu, Teheranului să predea tot combustibilul nuclear îmbogăţit de care dispune şi să lase deschisă strâmtoarea Ormuz, au relatat marţi mai multe surse media. Pe de altă parte, preşedintele Donald Trump a declarat marţi că Iranul a făcut o concesie majoră Statelor Unite în domeniul energetic, descriind-o ca pe o evoluţie pozitivă, deşi nu a oferit detalii. Între timp, iranienii au negat din nou orice negocieri şi au continuat atacurile asupra ţărilor din Golf, informează News.ro.
The New York Times şi postul de televiziune israelian Canal 12 susţin că administraţia Trump a transmis cerinţele sale Iranului prin intermediul Pakistanului, care întreţine relaţii bune cu ambele părţi.
Marţi seara, Donald Trump a declarat că Statele Unite sunt în discuţii cu Iranul. „ Suntem în negocieri în acest moment”, a afirmat el, precizând că emisarul său Steve Witkoff, ginerele său Jared Kushner, vicepreşedintele JD Vance şi şeful diplomaţiei Marco Rubio participă la aceste discuţii. Preşedintele american a asigurat, de asemenea, că Teheranul a oferit Statelor Unite „un cadou foarte mare” legat de hidrocarburi, fără a da detalii.
CONDIŢII LEGATE DE SECTORUL NUCLEAR
Potrivit a trei surse anonime citate de Canal 12, negociatorii americani au propus un armistiţiu de o lună, timp în care autorităţile iraniene să analizeze cererile lor. Dintre cele 15 puncte prezentate, primele şase se referă la sectorul nuclear:
Iranul trebuie să-şi demonteze capacităţile nucleare existente.
Iranul trebuie să se angajeze să nu se doteze niciodată cu arme nucleare.
Nu va avea loc îmbogăţirea uraniului pe teritoriul iranian.
Iranul trebuie să predea în curând Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică stocul său de aproximativ 450 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 60%, conform unui calendar care urmează să fie stabilit.
Instalaţiile nucleare de la Natanz, Isfahan şi Fordo trebuie să fie dezafectate.
AIEA, organismul de supraveghere nucleară al ONU, trebuie să beneficieze de acces complet, de transparenţă şi de un control efectiv în Iran.
LIMITE PENTRU PROGRAMUL BALISTIC
Prin planul lor de pace, americanii urmăresc, de asemenea, să limiteze influenţa Teheranului în regiunea Orientului Mijlociu. Textul solicită, de fapt, ca Iranul să „renunţe la «paradigma» sa de mandatar regional”. Astfel, ţara va trebui să „înceteze să-şi finanţeze, să-şi conducă şi să-şi înarmeze aliaţii regionali”, adică mişcări precum Hezbollah în Liban sau Hamas în Fâşia Gaza.
Se impun, de asemenea, limite asupra programului iranian de rachete, „atât în ceea ce priveşte raza de acţiune, cât şi cantitatea”.
„Praguri specifice care urmează să fie stabilite ulterior”, precizează planul. „Orice utilizare viitoare a rachetelor va fi limitată la autoapărare”, se arată în continuare.
DESCHIDEREA STRÂMTORII ORMUZ CONTRA SANCŢIUNI RIDICATE
Statele Unite cer ca strâmtoarea Ormuz să rămână „deschisă” şi să funcţioneze din nou „ca un coridor maritim liber”. Aproximativ 20% din hidrocarburile mondiale tranzitează prin acest punct strategic în prezent blocat de Teheran.
În schimb, Iranul ar obţine ridicarea sancţiunilor internaţionale împotriva sa şi sprijin pentru programul său nuclear civil.
Planul prevede şi un mecanism de „reimpunere automată a sancţiunilor” în cazul în care Iranul nu se conformează textului.
Deocamdată, Casa Albă şi Departamentul de Stat nu au reacţionat la aceste informaţii. Într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a recunoscut că sunt în curs negocieri diplomatice, dar a declarat totodată că „operaţiunea Epic Fury continuă fără încetare pentru a atinge obiectivele militare stabilite de comandantul suprem şi de Pentagon”.
„UN CADOU FOARTE MARE”
Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că Iranul a făcut o concesie majoră în domeniul energetic faţă de Statele Unite, descriind-o ca pe o evoluţie pozitivă, deşi nu a oferit detalii, relatează Reuters.
Trump a sugerat că acest gest este legat de Strâmtoarea Ormuz, calea navigabilă de tranzit a petrolului pe care Statele Unite s-au străduit să o menţină deschisă.
„Ne-au făcut un cadou, iar cadoul a sosit astăzi, şi este un cadou foarte mare, în valoare de o sumă enormă de bani”, a declarat Trump reporterilor în Biroul Oval.
„Nu a fost ceva legat de domeniul nuclear, ci de petrol şi gaze, şi a fost un gest foarte frumos din partea lor”, a precizat el.
Trump, reiterând că simte că Statele Unite au câştigat deja războiul, a spus că secretarul apărării, Pete Hegseth, este dezamăgit de cât de repede s-a desfăşurat campania.
„Pete nu voia să se încheie”, a afirmat el, dar nu a oferit detalii.
Trump a mai spus că Statele Unite discută cu „persoanele potrivite” din Iran pentru a ajunge la un acord care să pună capăt ostilităţilor, adăugând că iranienii doresc foarte mult să ajungă la un acord.
„Suntem în negocieri chiar acum” cu privire la Iran, a spus el, dar nu a oferit detalii, în special cu privire la faptul dacă emisarii SUA Steve Witkoff şi Jared Kushner au planificate discuţii în această săptămână. El a spus că Witkoff, Kushner, vicepreşedintele JD Vance şi secretarul de stat Marco Rubio sunt implicaţi în negocieri.
Pakistanul, la rândul său, a declarat că este dispus să găzduiască discuţiile dintre Statele Unite şi Iran.
Donald Trump s-a arătat astfel optimist cu privire la şansele de a ajunge la un acord cu Teheranul. De asemenea, el nu a menţionat o schimbare de regim în Iran.
IRANIENII NEAGĂ ORICE NEGOCIERI
The New York Times estimează însă că Iranul ar putea avea dificultăţi în a răspunde rapid solicitărilor americane. Înalţi responsabili iranieni au dificultăţi în a comunica la nivel intern şi se tem de represalii israeliene în cazul unei întâlniri.
De altfel, ambasadorul iranian în Pakistan a negat, miercuri dimineaţa, desfăşurarea negocierilor cu americanii.
ATACURILE CONTINUĂ
Între timp, atacurile au continuat în Orientul Mijlociu. Gărzile Revoluţiei Iraniene au anunţat miercuri că au lansat rachete şi drone către nordul şi centrul Israelului, inclusiv la Tel Aviv, precum şi către două baze militare utilizate de Statele Unite în Kuweit, una în Bahrain şi alta în Iordania.
Un rezervor de combustibil al aeroportului internaţional din Kuweit a luat foc după ce a fost ţintit de drone, potrivit autorităţilor, care nu au raportat victime.
La rândul său, armata israeliană a anunţat miercuri noaptea că bombardează din nou Teheranul, după ce a semnalat rachete iraniene îndreptându-se spre Israel.





























Comentează