Comisia Europeană a aprobat a doua fază a proiectului „Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics” (ELI-NP), care se derulează la Măgurele, în România. Astfel, peste 140 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională sunt alocate continuării lucrărilor începute în 2013. ELI-NP face parte din proiectul de cercetare paneuropean în domeniul laserelor de foarte mare intensitate ,,Extreme Light Infrastructure" (ELI), derulat în România, Cehia și Ungaria.
CE aproba 140 de milioane de euro din Fondul european pentru proiectul de la Magurele
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

356
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
356

591
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
591

1.406
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.406

31
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
31

63
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
63

707
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
707

77
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
77

43
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
43

23
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
23

2.797
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.797

3.139
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.139

11
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
11

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61
















Comentează