Comisia Europeană a publicat, joi, comunicarea sa anuală privind evoluţia gestionării stocurilor de peşte în UE şi, totodată, a invitat statele membre, consiliile consultative, industria pescuitului, organizaţiile neguvernamentale şi cetăţenii interesaţi să participe la o consultare publică şi să îşi exprime opiniile cu privire la posibilităţile de pescuit pentru 2021, informează un comunicat al Executivului comunitar potrivit Agerpres.
"Gestionarea pescuitului în UE ne-a adus veşti bune. Avem acum cu 50% mai mulţi peşti în Oceanul Atlantic de Nord-Est decât în 2003. Cifrele arată, de asemenea, că segmentele de flotă de mari dimensiuni au devenit foarte profitabile în ultimii ani, ceea ce duce la majorări de salarii. Ne mai rămân încă o serie de provocări, de exemplu, intensificarea eforturilor de eliminare a aruncării capturilor înapoi în mare. Contez pe toată lumea pentru a face un efort: statele membre, industria şi părţile interesate", a declarat comisarul pentru pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.
Comunicarea din acest an privind evoluţia gestionării stocurilor de peşte în UE, care se bazează pe date din 2018, arată că pescuitul în Atlanticul de Nord-Est a devenit din ce în ce mai sustenabil, având ca rezultat un stoc mai abundent. Performanţa economică a flotei UE a continuat să fie foarte bună, cu un profit net de aproximativ 1,4 miliarde euro şi o marjă de profit netă medie de 18% în 2018. De asemenea, salariile pescarilor au continuat să crească.
În ciuda îmbunătăţirilor semnificative, există în continuare provocări. Deşi se preconizează că o performanţă economică similară va fi confirmată pentru 2019, previziunile pentru 2020 rămân extrem de incerte din cauza impactului crizei provocate de coronavirus. În ceea ce priveşte Marea Mediterană şi Marea Neagră, trebuie să se continue eforturile de conservare ferme, iar în bazinele maritime atlantice unele stocuri continuă să fie supraexploatate sau rămân în afara limitelor biologice de siguranţă.
De asemenea, punerea în aplicare a obligaţiei de debarcare rămâne un motiv de îngrijorare. Statele membre trebuie să intensifice punerea în aplicare şi controlul respectării obligaţiei de debarcare, în special prin utilizarea unor instrumente de control, cum ar fi sistemele de monitorizare electronică la distanţă. Comisia va continua să colaboreze cu Parlamentul European şi cu Consiliul pentru a ajunge la un acord cu privire la sistemul revizuit de control al pescuitului, care va facilita utilizarea acestor instrumente.
În toamnă, Comisia va prezenta propunerile sale privind regulamentele privind posibilităţile de pescuit pentru 2021 în Oceanul Atlantic, Marea Nordului şi Marea Baltică, stocurile de adâncime, precum şi posibilităţile de pescuit în Marea Mediterană şi Marea Neagră.
Începând din acest an, stocurile de peşte trebuie gestionate în conformitate cu obiectivul privind producţia maximă sustenabilă, şi anume cantitatea maximă de peşte pe care pescarii o pot lua din mare fără a compromite regenerarea şi productivitatea viitoare a stocului. Prin urmare, obiectivul principal al propunerilor Comisiei privind posibilităţile de pescuit în 2021 va fi menţinerea sau atingerea unui nivel al pescuitului care să permită o recoltare maximală, dar sustenabilă a stocurilor.
CE a lansat o consultare publică privind posibilităţile de pescuit pentru 2021
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
0

97
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
97

936
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
936

1.047
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.047

1.230
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.230

23
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
23

954
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
954

410
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
410

945
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
945

2.118
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.118

2.569
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.569

1.246
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.246

25
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
25















Comentează