Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că legea de modificare a Codului de procedură civilă conţine reglementări legate de Codul civil şi a arătat că titlul actului normativ trebuie să reflecte conţinutul, legea în cauză încălcând principiul unicităţii reglementării în materie, potrivit Agerpres.
Curtea Constituţională a publicat, marţi, motivarea deciziei din 16 februarie, când a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ pentru modificarea Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
"Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că legea criticată a fost adoptată pentru a pune de acord reglementarea procesual civilă referitoare la procedura de soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea procesului cu Decizia 604 din 16 iulie 2020. În acest sens, se reţin atât expunerea de motive a legii, cât şi titlul ei. Din punct de vedere normativ prezintă relevanţă numai titlul actului normativ, care este unul explicit şi clar, fiind vorba de o lege de modificare a Codului de procedură civilă. Desigur, nimic nu împiedica iniţiatorul acestei legi sau deputaţii/ senatorii, pe calea amendamentelor, să modifice şi alte prevederi ale Codului de procedură civilă care nu erau în relaţie directă cu Decizia 604 din 16 iulie 2020", precizează judecătorii constituţionali în motivare.
Mai mult, spun aceştia, iniţiatorul legii sau deputaţii/senatorii, pe calea amendamentelor, aveau şi posibilitatea de a modifica alte legi, aşadar, să extindă obiectul de reglementare al legii, cu condiţia menţinerii caracterului omogen şi unitar al relaţiilor sociale reglementate.
"Însă, extinderea obiectului de reglementare trebuie realizată mai întâi prin titlu, pentru că, potrivit jurisprudenţei antereferite a Curţii, titlul legii este cel ce fixează obiectul său de reglementare, neputând, astfel, să existe o relaţie distonantă între titlu şi conţinutul efectiv al legii. Or, titlul legii priveşte modificarea Codului de procedură civilă, iar art.III din lege reglementează o acţiune în materie de filiaţie, care nu are nicio legătură cu acest cod. Acţiunile privind filiaţia sunt reglementate de art.421-440 din Codul civil", arată CCR.
Prin urmare, judecătorii constituţionali afirmă că, în lipsa unei modificări corespunzătoare a titlului şi, implicit, a obiectului de reglementare a legii, art.III nu putea şi nu poate face parte din această lege. De aceea, introducerea sa în textul acestei legi este contrară art.1 alin.(5) prin raportare la prevederile art.41 alin.(1) din Legea 24/2000.
"Totodată, legea criticată încalcă principiul unicităţii reglementării în materie, potrivit căruia reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ. Este adevărat că un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act. Însă, în cazul de faţă, se aplică regula, şi nu excepţia de la aceasta, pentru că nu există nicio conexiune între art.I şi II din lege, pe de o parte, şi art.III, pe de altă parte. Prin urmare, art.III din lege este contrar art.1 alin.(5) prin raportare la prevederile art.14 din Legea 24/2000", mai notează CCR.
CCR spune că titlul legii de modificare a Codului de procedură civilă nu reflectă conţinutul actului normativ (motivare)
București
14°C
Articole Similare

0
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
0

5
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
5

5
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
5

1.599
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
1.599

1.433
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
1.433

22
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
22

2.234
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
2.234

135
Romsilva l-a premiat pe pădurarul care a salvat cele două minore în județul Mureș
135

1.068
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
1.068

203
Controversele din jurul lui Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării: Tanchist școlit la finalul anilor '80, prins acum în războiul dronelor de la granițele României (presă)
203

109
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
109

2.484
Lovitură dată de ANSVSA înainte de Paște: Tone de alimente retrase și amenzi de 1,4 milioane de lei
2.484

2.657
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
2.657
















Comentează