Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) a admis joi, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a unora dintre prevederile cuprinse într-un articol din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Textul luat în dezbatere arată că "posturile de conducere se ocupă prin examen sau concurs, după caz, în situaţiile şi în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor", potrivit unui comunicat al CCR transmis STIRIPESURSE.RO
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.18 din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale. Curtea a constatat că aceste dispoziţii contravin art.73 alin.(3) lit.j) din Constituţie, deoarece aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de conducere ţin de statutul poliţistului şi trebuie reglementate prin lege organică, respectiv Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului", se precizează în comunicat.
CCR a mai constatat încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece prevederile art.18 din Legea 360/2002 "deleagă reglementarea acestor aspecte esenţiale ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine".
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a formulat sesizarea - Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
CCR: O prevedere din Statutul poliţistului referitoare la posturile de conducere, neconstituțională
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

839
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
839

2.703
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
2.703

3.192
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
3.192

719
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
719

640
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
640

810
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
810

2.520
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.520

14.812
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
14.812

2.525
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.525

1.545
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.545

1.712
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.712

3.910
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.910

2.722
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.722
















Comentează