Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 23 ianuarie, dezbaterea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care menţine abrogarea suspendării funcţionarilor publici trimişi în judecată, informează agerpres.ro.
Şeful statului a transmis săptămâna trecută la CCR această sesizare cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Actul normativ menţine abrogarea prevederii potrivit căreia funcţionarii publici sunt suspendaţi din funcţie în cazul în care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni, inclusiv de corupţie şi de serviciu.
Preşedintele Iohannis precizează că abrogarea suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public ca urmare a trimiterii în judecată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 16 alin. (1) şi art. 54 alin. (2) din Constituţie.
"În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că sancţiunea prevăzută de art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr.188/1999, cea a suspendării de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public", arată şeful statului.
El susţine că, ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, 'nu se pune problema nerespectării prezumţiei de nevinovăţie, care va trebui însă respectată pe tot parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare'.
"Această sancţiune este una temporară şi urmăreşte un scop legitim, fiind în concordanţă cu exigenţele constituţionale. Funcţionarul public al cărui raport de serviciu a fost suspendat îşi reia activitatea în conformitate cu art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal. De asemenea, respectivului funcţionar public îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. Prin raportare la scopul legitim avut în vedere de legiuitor, măsura este justificată de necesitatea asigurării autorităţii şi integrităţii funcţiei publice. Măsura suspendării raportului de serviciu vizează doar infracţiuni de o anumită gravitate: infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori situaţia unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face persoana ce deţine funcţia publică incompatibilă cu exercitarea respectivei funcţii publice", menţionează Iohannis.
Şeful statului arată că, având în vedere că funcţia publică implică ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică, standardele privind integritatea şi deontologia funcţionarului public trebuie să fie astfel stabilite încât faptele penale săvârşite de acesta în timpul ocupării unei funcţii publice să nu se răsfrângă asupra instituţiei publice.
Preşedintele Iohannis menţionează că, referitor la suspendarea din funcţie a funcţionarilor publici ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, Curtea Constituţională a reţinut că prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Ţehanciuc împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că autoritatea publică ce dispune măsura suspendării din funcţie nu pretinde că reclamantul a comis vreun act ilegal şi nimic din decizia sa nu indică vreo apreciere sau antepronunţare a vinovăţiei reclamantului cu privire la acuzaţiile penale aduse împotriva acestuia.
"Într-adevăr, suspendarea sa este obligatorie şi automată potrivit Legii nr. 188/1999, însă nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare este punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public, prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.
Cu privire la integritatea în funcţia publică, preşedintele Iohannis arată că CCR a dezvoltat o amplă jurisprudenţă, arătând că exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice trebuie să se realizeze în coordonatele statului de drept: "Statul de drept presupune, pe de o parte, capacitatea acestuia de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea premisele pentru încrederea cetăţenilor în instituţiile şi autorităţile publice. Aceasta presupune obligaţia statului de a impune standarde etice şi profesionale în special celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public şi, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenţi publici sau privaţi care sunt învestiţi şi au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru îndeplinirea funcţiilor statului de către profesionişti care îndeplinesc criterii profesionale şi de probitate morală".
Astfel, şeful statului subliniază că abrogarea unor dispoziţii din legea supusă controlului de constituţionalitate determină diminuarea standardelor de integritate cu privire la exercitarea unei funcţii publice şi afectează profund încrederea cetăţenilor în instituţii.
El menţionează că pentru protejarea integrităţii şi prestigiului funcţiei publice învestite cu autoritate de stat, legiuitorul a prevăzut suspendarea din funcţie la momentul trimiterii în judecată sau al arestului preventiv, pentru: membrii Guvernului; aleşii locali; salariaţi; judecători şi procurori; judecătorii constituţionali; notarii publici; practicienii în insolvenţă; personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, arătând că aceste considerente sunt valabile şi în cazul funcţionarilor publici, sancţiunea administrativă a suspendării de drept a raportului de serviciu fiind una care întăreşte efectul disuasiv al protejării integrităţii în funcţia publică şi a încrederii cetăţenilor în persoanele care sunt învestite cu autoritate de stat.
Şeful statului menţionează şi că introducerea posibilităţii de delegare a competenţei de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor publice prin ordin al preşedintelui ANFP încalcă legea fundamentală.
Preşedintele precizează că prin soluţia legislativă se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează raportul de serviciu, reglementat de legea organică, să fie delegat printr-un act administrativ.
Pe 14 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, menţinând abrogarea prevederii potrivit căreia funcţionarii publici sunt suspendaţi din funcţie în cazul în care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni, inclusiv de corupţie şi de serviciu.
Camera Deputaţilor a respins, astfel, obiecţiile preşedintelui Klaus Iohannis, conţinute în cererea de reexaminare asupra acestui proiect adoptat iniţial de Parlament în iunie 2016.
CCR îl fierbe pe Klaus Iohannis! Legea privind statutul funcţionarilor publici, dezbătută după Revelion
Explorează subiectul
Articole Similare

57
Vremea schimbă foaia la început de an: Ce temperaturi ne așteaptă în primele zile din ianuarie
57

998
Nou blocaj în negocierile de pace: Putin îi transmite lui Trump că rupe vechile angajamente privind Ucraina după atacul cu drone. Reacția liderului SUA
998

579
'Sindromul Stockholm sau pură ticăloșie?': Mihai Bendeac sare în cârca nostalgicilor după regimul Ceaușescu
579

837
Ce pui pe masă de Revelion îți poate schimba anul: Alimentele norocului vs cele ale ghinionului
837

754
Zelenski acuză Rusia că „inventează” atacul cu drone asupra reședinței lui Putin: 'O poveste falsă pentru a avea o scuză să-şi continue atacurile'
754

1.356
Fără declarații, dar cu miză strategică: întâlnirea lui Ilie Bolojan cu premierul Olandei, la o bază NATO din România
1.356

1.903
VIDEO Aterizări aproape imposibile la Cluj: Tehnica folosită de piloți pentru a aduce aeronavele la sol pe timp de furtună
1.903

4.199
Mutarea care șochează Europa: Un oraș întreg este relocat casă cu casă pentru bogățiile de sub el
4.199

1.766
Când boicotul era virtute: aceeași metodă, două judecăți morale opuse în funcție de interes
1.766

1.030
Ministerul Educației clarifică reducerea celor 30.000 de posturi: 'Nu sunt posturi desființate'
1.030

2.736
Preparatul consumat de Revelion, care aduce noroc în noul an, a ucis mai mulți oameni în Italia
2.736

2.785
VIDEO Proteste masive în Iran din cauza prăbușirii monedei - Guvernatorul băncii centrale demisionează, monarhiștii se mobilizează
2.785

1.988
Scandal într-un cunoscut restaurant din Timișoara - Intervenție a poliției și jandarmeriei, a fost chemat echipaj SMURD
1.988

















Comentează