Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) au rămas, joi, în pronunţare pe cererea preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, de a se constata conflictul juridic între Guvern şi DNA ca urmare a cercetării privind legalitatea hotărârilor Executivului prin care părţi din insula Belina şi braţul Pavel au trecut din proprietatea statului în cea a judeţului Teleorman, scrie agerpres.ro.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi reprezentantul DNA, Simona Ricu, au susţinut punctele de vedere ale celor două părţi, judecătorii rămânând în pronunţare.
În 23 octombrie, preşedintele Senatului a cerut CCR să constate şi să soluţioneze conflictul juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, pe de altă parte.
Conform solicitării către CCR, acest conflict a intervenit ca urmare a cercetării penale a DNA asupra legalităţii Hotărârii Guvernului 858/2013 şi a Hotărârii Guvernului 943/2013, după cum se preciza într-un comunicat al Senatului.
Potrivit sursei citate, în documentul înaintat CCR se susţine că actele şi faptele concrete expuse în sesizare dovedesc existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi DNA - componentă a Ministerului Public, care constă în declanşarea unei proceduri de urmărire penală în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern. Or, potrivit celor statuate chiar de Curtea Constituţională, adoptarea hotărârilor de guvern dă expresie competenţei originare a Executivului, se arăta în comunicat.
Preşedintele Senatului a solicitat CCR: să constate existenţa conflictului juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Direcţia Naţională Anticorupţie, pe de o parte, şi Guvernul României pe de altă parte; să constate cauza conflictului - Ministerul Public - Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a arogat competenţa de anchetare a circumstanţelor, împrejurărilor, oportunităţii şi legalităţii elaborării celor două hotărâri de guvern; să statueze că, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstanţele, împrejurările, oportunitatea şi legalitatea hotărârilor de guvern.
DNA efectuează cercetări faţă de mai multe persoane pentru fapte care au legătură cu transferul de proprietate a unor părţi din insula Belina şi braţul Pavel.
"În anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate au fost adoptate HG 943/2013 act cu caracter individual şi HG 858/2013 act cu caracter normativ, acte prin care au fost încălcate prevederi din: Constituţiei României, Legea apelor 107/1996, Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, OUG 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale 'Apele Române', Legea 115/1999 a responsabilităţii ministeriale, Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă", preciza DNA.
CCR a rămas în pronunțare pe cererea lui Tăriceanu în cazul Belina
București
12°C
Articole Similare

923
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
923

704
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
704

493
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
493

3.171
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.171

1.627
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
1.627

30
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
30

1.683
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.683

8.966
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
8.966

1.872
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
1.872

1.963
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.963

2.453
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
2.453

139
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
139

2.265
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
2.265
















Comentează