CCR a amânat pentru 4 martie sesizarea lui Nicușor Dan privind utilizarea plajei Mării Negre

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 21-01-2026 11:49

Actualizat: 21-01-2026 13:01

Article thumbnail

Sursă foto: CCR

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru data de 4 martie sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan asupra legii privind utilizarea plajei Mării Negre.

În luna noiembrie a anului trecut, şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă.

Actul normativ supus controlului de constituţionalitate stabileşte ca titularul dreptului de proprietate a plajelor să atribuie în folosinţă gratuită autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, o cotă de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, cu destinaţia de plajă publică.

Titularul dreptului de proprietate este statul, întrucât faleza şi plaja mării sunt prevăzute în lista bunurilor care aparţin domeniului public al statului, se menţionează în sesizare.

Nicuşor Dan subliniază că în ceea ce priveşte entităţile care vor avea posibilitatea de a primi în folosinţă gratuită o cotă de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, autorităţile administraţiei publice locale nu au capacitatea de a primi, întrucât acestea nu reprezintă instituţii de utilitate publică, ceea ce contravine dispoziţiilor articolului 136 alineatul 4, teza finală din Constituţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri