Statele Unite au cerut luni Arabiei Saudite să desfiinţeze unitatea de elită apropiată de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, deja sancţionată pentru rolul avut în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, informează AFP preluat de agerpres.
"Cerem Arabiei Saudite să desfiinţeze acest grup şi să adopte reforme instituţionale sistemice, precum şi mecanisme de supraveghere pentru a se asigura că activităţile şi operaţiunile împotriva disidenţilor încetează complet", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
SUA au dat vineri publicităţii un raport al serviciilor de informaţii care menţionează că prinţul moştenitor saudit a validat operaţiunea ce viza "capturarea sau uciderea" lui Khashoggi. Washingtonul nu a decis totuşi sancţiuni împotriva acestuia pentru a evita o ruptură a relaţiilor cu Riadul, anunţând în schimb interzicerea acordării vizei şi blocarea averilor din SUA ale unor saudiţi despre care se crede că au fost implicaţi în asasinat.
Pe de altă parte, Washingtonul a adoptat sancţiuni împotriva apropiaţilor prinţului moştenitor şi a Forţei de intervenţie rapidă, unitatea de elită responsabilă cu protecţia sa şi acuzată de implicare în asasinat.
Confruntată cu critici pentru lipsa unor măsurilor punitive care să îl vizeze direct pe Mohammed bin Salman, administraţia Biden a declarat că doreşte să recalibreze relaţiile cu Arabia Saudită pentru a evita ca o astfel de crimă să se repete.
Totodată, Ned Price a cerut autorităţilor saudite să facă progrese în ceea ce priveşte asigurarea respectării drepturile omului.
"Îndemnăm Arabia Saudită să ia măsuri suplimentare pentru a ridica interdicţia de călătorie" în cazul activiştilor eliberaţi recent, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Cazul Khashoggi: Washingtonul cere Riadului să desfiinţeze unitatea responsabilă de asasinarea jurnalistului
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

916
Iranul nu și-a spus ultimul cuvânt: chiar dacă își pierde lansatoarele de rachete pe zi ce trece, regimul de la Teheran mai are un 'as în mânecă'
916

2.181
Iranul pregătește cea mai grea lovitură pentru comerțul mondial: Trump îi amenință cu lovituri fără precedent pentru a-i împiedica
2.181

2.052
O mai veche criză riscă să reizbucnească, din cauza războiului: A început acum 5 ani și omenirea îi resimte efectele și astăzi
2.052

2.143
Această piatră ar putea schimba istoria așa cum o știam a omenirii: Simbolurile care stau ascunse de mii de ani
2.143

3.844
VIDEO Lovitură pentru americani: Rezistanța din Irak se implică în război și au lovit un centru diplomatic al SUA
3.844

5.960
VIDEO Iranul scoate artileria grea și lansează ”cel mai intens şi mai greu” atac de la începutul războiului: Au atacat puternic Israelul
5.960

3.241
Mesajul cu subînțeles transmis de Strategia de Securitate Națională a Administrației Trump pentru NATO: 'Nu mai suntem acolo, apărarea ta depinde de tine'
3.241

67
Restaurantele din India, sub amenințarea închiderii din cauza deficitului de gaze provocat de războiul cu Iranul
67

2.237
Șapte destinații spectaculoase, care ar putea înlocui Dubai și Abu Dhabi, pentru cei care vor să fugă de criza din Orientul Mijlociu
2.237

3.403
Trump revine cu pretențiile teritoriale - Cine va fi guvernatorul Canadei
3.403

2.096
Țara care oferă tinerilor 25.000 de euro pentru a renunța la permisul auto timp de cinci ani
2.096

193
Compromisul ceh pentru războiul din Ucraina: "Să punem capăt conflictului pe linia actuală”
193

2.287
Un fenomen extrem de îngrijorător amenință securitatea alimentară a Europei
2.287

















Comentează