Germania nu ar trebui să aprobe vânzări de arme către Arabia Saudită până când nu vor fi complet elucidate circumstanţele decesului ziaristului Jamal Khashoggi, a declarat sâmbătă ministrul german de externe, Heiko Maas, la televiziunea publică, preluată de agenţiile internaţionale de presă.
Luna trecută, Berlinul a aprobat vânzarea de sisteme de artilerie către Riyad. Pe 2 octombrie, Khashoggi a murit în consulatul saudit din Istanbul - fapt recunoscut abia sâmbătă de autorităţile saudite.
Potrivit procurorilor din Arabia Saudită, între Khashoggi şi persoanele cu care s-a întâlnit la consulat a avut loc o încăierare soldată cu moartea jurnalistului. Doi oficiali de la Riyad, apropiaţi ai prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, au fost destituiţi, iar 18 suspecţi au fost arestaţi în dosarul respectiv. Ministrul saudit al justiţiei a declarat sâmbătă că ancheta este de competenţa autorităţilor din ţara sa, deoarece incidentul a avut loc în interiorul consulatului, care este teritoriu suveran al Arabiei Saudite.
"Atâta timp cât investigaţiile sunt în curs, atâta timp cât nu ştim ce s-a întâmplat acolo, nu există niciun motiv să luăm decizii pozitive privind exporturile de arme către Arabia Saudită", a declarat Maas sâmbătă. Cu puţin timp înainte, cancelarul Angela Merkel apreciase că explicaţiile oficiale privind circumstanţele morţii lui Khashoggi sunt insuficiente.
Cazul Khashoggi: Germania ar putea opri vânzările de arme către Arabia Saudită
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

40
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
40

1.239
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.239

1.572
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
1.572

49
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
49

1.408
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.408

61
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
61

160
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
160

85
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
85

21
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
21

42
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
42

34
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
34

2.035
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.035

67
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
67
















Comentează