Tânărul conservator Sebastian Kurz, câştigătorul alegerilor legislative din Austria, a cerut marţi, în paginile unui cotidian israelian, un angajament clar împotriva antisemitismului din partea viitorilor parteneri din guvernul pe care va trebui să-l formeze, informează AFP, conform agerpres.ro.
Kurz a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat cotidianului Israel Hayom, în condiţiile în care formarea unei coaliţii cu Partidul Libertăţii din Austria (FPOe, extrema dreaptă), pe care Israelul l-a boicotat şi l-a acuzat de antisemitism, constituie ipoteza cea mai probabilă.
'Lupta împotriva antisemitismului şi politica noastră de toleranţă zero faţă de orice tendinţă antisemită este foarte importantă pentru mine. Este vorba de o condiţie prealabilă clară pentru formarea oricărei coaliţii sub conducerea mea', a spus Kurz.
'Nu trebuie să existe niciun dubiu cu privire la aceasta. Partidul Poporului din Austria (OeVP, creştin-democrat, condus de Kurz) a încercat în trecut să lupte împotriva antisemitismului, inclusiv printre membrii săi, şi vreau să continue să o facă', a adăugat Kurz.
Întrebat cu privire la un posibil transfer al Ambasadei Austriei din Tel Aviv la Ierusalim, invocată de Heinz-Christian Strache, liderul FPOe, Kurz a răspuns că 'nu este momentul să se vorbească despre o problemă atât de sensibilă'.
La rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a felicitat pe Kurz în timpul unei convorbiri telefonice, luni seara, solicitându-i în acelaşi timp să continue lupta împotriva antisemitismului.
Israelul şi-a suspendat în 2000 relaţiile cu Austria pentru a protesta împotriva prezenţei în coaliţia de guvernare a FPOe, condus la acea vreme de Jorg Haider şi considerat xenofob şi antisemit. Premierul israelian Ariel Sharon a decis în 2003 să normalizeze relaţiile cu Austria.
Strache, liderul FPOe, clasat pe poziţia a treia în urma alegerilor, se află acum în poziţia de a face jocurile. El s-a deplasat în aprilie 2016 în Israel, unde s-a întâlnit cu oficiali de plan secund din Likud, partidul de dreapta al premierului Netanyahu. El a efectuat de asemenea o vizită la Yad Vashem, memorial al Holocaustului din Ierusalim. Ministerul Afacerilor Externe al Israelului a subliniat la acea dată că a fost vorba de 'o vizită strict privată' şi că nu l-a primit nicio personalitate oficială.
Câştigătorul alegerilor legislative din Austria cere un angajament clar împotriva antisemitismului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.437
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
1.437

35
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
35

1.307
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.307

36
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
36

44
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
44

4.192
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
4.192

35
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
35

56
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
56

33
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
33

1.788
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.788

6.804
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
6.804

25
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
25

72
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
72
















Comentează