Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin au descoperit o căsătorie de convenienţă, între o femeie din oraşul Moldova Nouă şi un albanez, fapt pentru care au refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară în România a acestuia din urmă potrivit Agerpres
"O femeie de 28 de ani, din Moldova Nouă, a cunoscut un cetăţean albanez în vârstă de 25 de ani, căsătorindu-se cu acesta, în cursul anului 2018, în Albania. După căsătorie, străinul şi-a schimbat numele de familie, după cel al soţiei. În luna februarie 2019, bărbatul a intrat în România, în baza Regulamentului (UE) 2018/1806, fără a fi obligat să obţină viza de intrare pentru o durată a şederii de 90 de zile. Ulterior, cei doi soţi s-au prezentat la sediul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Caraş - Severin şi au depus documentele necesare prelungirii dreptului de şedere temporară pentru cetăţeanul albanez în scop de reîntregirea familiei", se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES, de către Biroului pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin.
Conform procedurilor, poliţiştii de imigrări au început verificările în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, au purtat discuţii cu persoane din anturajul acestora şi alte activităţi relevante în stabilirea situaţiei reale a căsătoriei. De asemenea, în timpul interviului aceştia au fost inconsecvenţi în declaraţiile cu privire la circumstanţele în care s-au cunoscut, timpul petrecut împreună şi a altor informaţii relevante pentru demonstrarea mariajului, concluzia poliţiştilor fiind aceea că străinul a încheiat căsătoria în scopul schimbării numelui, obţinerii unui drept şi a unui permis de şedere pe teritoriul României, pentru ca ulterior să se poată stabili într-o ţară Uniunii Europene, întrucât are interdicţie de a intra pe teritoriul spaţiului Schengen pentru comiterea unor fapte de natură penală, explică poliţiştii de la Biroul pentru Imigrări.
Ca urmare a celor constatate, cetăţeanului albanez i-a fost refuzată cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară în România, pe numele său fiind emisă o decizie de returnare, cu obligaţia de a părăsi România în cel mult 30 de zile, se precizează în comunicat.
Poliţiştii Biroului pentru Imigrări din Caraş-Severin continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor şi fac un apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului să respecte legislaţia în domeniu. Totodată, îi invită pe aceştia să contacteze Biroul de imigrări pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale. Solicitanţii pot să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.
Căsătorie de convenienţă, depistată de poliţiştii de imigrări din Caraș-Severin
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

884
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
884

823
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
823

486
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
486

32
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
32

28
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
28

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

34
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
34

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

74
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
74

22
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
22

3.222
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.222

5.625
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.625

66
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
66
















Comentează