Casa Albă a dat asigurări marţi seară că SUA nu interceptează comunicaţiile preşedintelui francez Francois Hollande şi că nu va face acest lucru, după publicarea de către WikiLeaks a unor informaţii conform cărora SUA i-au spionat pe ultimii trei preşedinţi francezi, relatează AFP.
"Nu vizăm şi nu vom viza comunicaţiile preşedintelui Hollande", a declarat pentru AFP Ned Price, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, fără a face alte referiri la operaţiuni care s-ar fi putut desfăşura în trecut.
"Colaborăm strâns cu Franţa în toate subiectele de dimensiune internaţională şi francezii sunt parteneri indispensabili", a adăugat el.
Anterior, executivul american a refuzat să comenteze sau să dezmintă informaţiile potrivit cărora SUA i-au spionat, între 2006 şi 2012, pe ultimii trei preşedinţi francezi, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande.
"De manieră generală, nu desfăşurăm operaţiuni de supraveghere în străinătate decât dacă există un obiectiv de securitate naţională specific şi justificat", a precizat atunci acelaşi purtător de cuvânt într-un comunicat. "Acest lucru este valabil şi pentru cetăţenii obişnuiţi, şi pentru liderii mondiali", a adăugat el.
După difuzarea informaţiilor intrate în posesia WikiLeaks de către cotidianul Liberation şi site-ul Mediapart, Hollande a decis să convoace pentru miercuri dimineaţă un "Consiliu de apărare" pentru "a evalua natura" acestor informaţii.AGERPRES
Casa Albă dă asigurări că SUA nu interceptează comunicaţiile preşedintelui francez Francois Hollande
Explorează subiectul
București
21°C
Articole Similare

1.311
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
1.311

19
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
19

38
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
38

45
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
45

4.573
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
4.573

65
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
65

1.220
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
1.220

75
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
75

19
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
19

108
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
108

39
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
39

6.054
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
6.054

126
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
126
















Comentează