Poliţia australiană a arestat trei bărbaţi implicaţi în trafic de droguri după ce a interceptat un iaht pe care erau ascunse 700 de kilograme de cocaină, pe coasta estică a Australiei, relatează joi dpa, potrivit agerpres.ro.
Iahtul Catana 42 naviga miercuri dinspre Tahiti când a fost interceptat în largul statului australian New South Wales. Un bărbat în vârstă de 68 de ani aflat la bordul vasului a fost arestat, iar alţi doi, cu vârste de 47 de ani, respectiv 63 de ani, au fost reţinuţi în localitatea Lake Macquarie din statul australian New South Wales.
Arestările au fost efectuate în cadrul unei anchete începute în luna august şi la care participă poliţia federală australiană şi poliţia din New South Wales. Valoarea cocainei capturate este estimată, pe piaţa neagră, la 245 de milioane de dolari australieni (186 de milioane de dolari americani), a precizat poliţia.
Pedeapsa maximă pentru importul unei cantităţi comerciale de droguri ilegale este închisoarea pe viaţă.
Neil Gaughan, reprezentant al poliţiei federale australiene, a declarat că iahtul Catana 42 traversase jumătate din Oceanul Pacific înainte de a fi interceptat.
În luna februarie, autorităţile australiene au făcut cea mai mare captură de cocaină din ţară, în greutate de 1,4 tone, cu o valoare de 240 de milioane de dolari americani, pe un iaht în largul coastelor estice ale Australiei.
Captură URIAȘĂ pe un iaht: Poliția australiană a găsit 700 de kilograme de cocaină
București
9°C
Articole Similare

0
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
0

212
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
212

311
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
311

2.041
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.041

1.239
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.239

1.408
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.408

2.426
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.426

610
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
610

1.312
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.312

1.399
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.399

1.521
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.521

30
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
30

1.132
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.132
















Comentează