Examenul pentru dobândirea Diplomei naţionale de brevete (cunoscută şi sub denumirea de "Brevetul de colegiu"), atribuită la sfârşitul unui ciclu şcolar în Franţa elevilor cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, a fost amânat pentru săptămâna viitoare din cauza caniculei, în urma unei decizii anunţate luni de Ministerul Educaţiei din această ţară, relatează AFP potrivit Agerpres.
Probele erau programate pentru joi şi vineri, în perioada de vârf a valului de căldură prognozat în Franţa, ce ar putea să ridice până la 45 sau chiar 47 grade Celsius temperaturile resimţite în mai multe regiuni franceze, inclusiv la Paris, a precizat ministrul Jean-Michel Blanquer.
Aceste examene vor avea loc săptămâna viitoare în zilele de luni şi marţi, "pentru a garanta securitatea elevilor", a precizat ministrul francez într-o conferinţă de presă.
Alerta de caniculă de nivel "portocaliu" a fost emisă de Meteo-France luni dimineaţă pentru Regiunea Pariziană (RP), în contextul în care francezii îşi amintesc încă de canicula din vara anului 2003, care a provocat peste 15.000 de decese.
Canicula din iunie 2019 este una fără precedent prin prisma precocităţii sale înregistrate în ultimii 70 de ani şi după 1947, anul ce a marcat debutul măsurătorilor detaliate de temperatură, a subliniat agenţia Meteo-France.
Caniculă în Franța - Un examen școlar a fos amânat
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

745
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
745

23
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
23

1.783
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
1.783

1.484
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.484

100
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
100

85
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
85

3.545
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.545

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.455
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.455

201
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
201

5.786
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.786

120
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
120

3.672
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.672
















Comentează