Cancelarul german Angela Merkel a denunţat sâmbătă, cu ocazia Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului, resurgenţa antisemitismului în ţara sa, transmite AFP.
Este mai necesar ca oricând să ne aducem aminte de milioanele de victime ale Shoah, pentru că 'antisemitismul, rasismul şi ura faţă de celălalt sunt mai de actualitate decât a fost cazul în trecut', a declarat cancelarul german, în podcast-ul său săptămânal.
'Este de neconceput şi constituie o ruşine să vedem că nicio instituţie evreiască nu poate funcţiona fără protecţie din partea poliţiei, fie că este vorba de o şcoală, o grădiniţă de copii sau o sinagogă', a adăugat dna Merkel.
Ea şi-a reafirmat sprijinul faţă de crearea unui post special de comisar pe problema combaterii antisemitismului, în viitorul guvern german, dacă blocul său conservator şi social-democraţii vor ajunge la un acord de coaliţie definitiv.
Autorităţile germane sunt preocupate de ascensiunea antisemitismului în Germania, provenit atât din mediile de extremă dreapta, dar şi, mai recent, din partea unor imigranţi musulmani.
O manifestaţie recentă în centrul Berlinului, în care au fost arse steaguri israeliene, în semn de protest faţă de recunoaşterea de către SUA a Ierusalimului drept capitala Israelului, a provocat o puternică emoţie în Germania.
La 27 ianuarie 1945, trupele sovietice au eliberat lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz. Începând din 1996, Germania comemorează în fiecare an în această zi victimele nazismului.
Parlamentul german are programată miercuri o şedinţă specială pe această temă, cu mărturii ale unor supravieţuitori ai lagărelor naziste.
Cancelarul Merkel denunţă, de Ziua Holocaustului, ascensiunea antisemitismului în Germania
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

13
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
13

64
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
64

533
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
533

800
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
800

1.552
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
1.552

437
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
437

1.158
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.158

1.264
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.264

1.404
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.404

27
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
27

1.064
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.064

449
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
449

1.017
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.017
















Comentează