Cancelarul austriac Sebastian Kurz a cerut miercuri eliberarea jurnalistului austriac Max Zirngast, apropiat de extrema stângă, arestat în septembrie în Turcia după ce a semnat articole considerate ostile preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP preluată de Agerpres.
'Vrem o procedură conformă cu statul de drept şi asta înseamnă, după părerea mea, eliberarea imediată', a declarat Kurz pentru presă la Viena.
'Sunt prea mulţi oameni încarceraţi în mod greşit în Turcia şi asta este inacceptabil', a subliniat cancelarul, a cărui ţară deţine până la sfârşitul lunii decembrie preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene.
Stabilit în Turcia de trei ani şi colaborator al mai multor publicaţii internaţionale, printre care revista de extremă stânga în limba germană Re:volt magazine, Max Zirngast, 29 de ani, a fost arestat pe 11 septembrie la Ankara.
Avocatul său, Murat Yilmaz, a declarat marţi pentru postul de radio public austriac ORF că acuzaţiile nu i-au fost încă transmise până în acest moment.
Într-un articol publicat luna trecută de cotidianul Washington Post, Max Zirngast a declarat că a fost interogat în legătură cu un articol apărut în revista americană Jacobin, în care, potrivit anchetatorilor, l-ar fi 'insultat' pe Erdogan, un delict în Turcia.
Yilmaz a respins orice acţiune ilegală a clientului său şi a afirmat că autorităţile turce nu au niciun element concret pe care să i-l reproşeze lui Zirngast. 'Altfel, de mult ei l-ar fi comunicat Vienei', a spus el pentru ORF.
Mai multe voci, inclusiv cea a Clubului de presă austriac, au acuzat recent guvernul condus de Sebastian Kurz de 'lipsă de acţiune' în acest dosar.
Potrivit informaţiilor apărute în presa austriacă, însă neconfirmate de Ministerul Afacerilor Externe de la Viena, alţi patru cetăţeni austrieci sunt în prezent reţinuţi în Turcia.
Cancelarul Austriei cere eliberarea unui jurnalist austriac arestat în Turcia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

174
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
174

311
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
311

161
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
161

368
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
368

367
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
367

2.602
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.602

1.379
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.379

1.529
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.529

2.627
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.627

637
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
637

1.354
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.354

1.446
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.446

1.559
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.559
















Comentează