Ţările din zona euro care încalcă regulile de disciplină bugetară ale uniunii montare trebuie sancţionate mai sever, a declarat luni, într-un interviu, cancelarul austriac Sebastian Kurz, ţintind spre Italia, relatează DPA potrivit Agerpres.
Guvernul populist din Italia a ignorat în bună măsură solicitările UE de a reduce datoria şi deficitul ţării, încercând să relanseze o economie stagnantă prin cheltuieli mai mari cu pensiile şi asistenţa socială. Acest lucru a declanşat dispute majore cu Bruxellesul.
"Vom scăpa de criză doar dacă există sancţiuni clare împotriva membrilor care produc datorii. Trebuie să lucrăm cu toţii pentru a reduce nivelurile deficitului şi pentru a respecta regulile Pactului de Stabilitate", a declarat Kurz pentru cotidianul italian La Stampa.
Pactul de Stabilitate este setul de reguli care guvernează zona euro.
Acest lucru trebuie făcut pentru "a preveni, de exemplu, ca Italia să devină o a doua Grecie printr-o politică iresponsabilă a datoriilor", a spus Kurz, cerând introducerea unor reguli mai dure într-un nou Tratat al UE.
El a precizat că aceasta ar fi singura cale prin care "putem preveni ca Italia să pună în pericol întreaga zonă euro".
Kurz a cerut de asemenea "sancţiuni clare" împotriva ţărilor care au permis ca migranţi ilegali să treacă într-un alt stat membru al UE - un alt aparent reproş la adresa Italiei, care este în prima linie a crizei migraţiei din UE şi are graniţă cu Austria.
Atenţionările liderului austriac vin după afirmaţii făcute la sfârşitul lunii aprilie de vicepremierul italian şi liderul de extremă-dreapta Matteo Salvini, potrivit căruia UE îşi va schimba poziţia la după alegerile pentru Parlamentul European de la 23-26 mai pentru a acord Italiei mână liberă în privinţa disciplinei bugetare
Cancelarul austriac vrea sancţiuni mai dure pentru ţările care încalcă disciplina bugetară în zona euro
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

118
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
118

1.742
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.742

2.825
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.825

3.028
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.028

3.729
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.729

3.016
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.016

1.183
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.183

5.839
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.839

2.362
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.362

3.523
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.523

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.300
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.300

1.837
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.837
















Comentează