Responsabilul cu rang înalt din serviciile de informaţii ale poliţiei federale canadiene arestat vineri pentru sustragerea de documente sensibile, probabil în favoarea unui stat străin, a supervizat recent o anchetă asupra unei afaceri de spălări de bani de către cetăţeni ruşi, potrivit informaţiilor apărute sâmbătă într-o publicaţie canadiană, notează AFP preluat de agerpres.
Jurnalul The Globe and Mail a scris că punerea sub acuzare a lui Cameron Ortis, responsabil cu rang înalt al Jandarmeriei Regale a Canadei (GRC), este legată de o importantă afacere de presupusă corupţie implicând înalţi oficiali ruşi, care fusese denunţată de Serghei Magniţki, un jurist rus decedat în 2009 într-o închisoare din Moscova.
Devenit simbol al luptei împotriva corupţiei, Serghei Magniţki a fost arestat în 2008 după ce a denunţat o uriaşă maşinaţie financiară de 5,4 miliarde de ruble (130 de milioane de euro), pusă la cale în opinia lui de responsabili ai poliţiei şi fiscului în detrimentul statului rus şi firmei Hermitage Capital, prin rambursări de taxe.
"Peste 14 milioane de dolari canadieni (aproape 9 milioane de euro) din fraude ruseşti ar avea o legătură cu Canada", potrivit unei surse citate de The Globe and Mail.
Cameron Ortis ancheta în această afacere după o plângere depusă la GRC în 2016 de William (Bill) Browder, un finanţator britanic şi fost investitor în Rusia, pentru care lucra Serghei Magniţki.
GRC nu a deschis o anchetă oficială în această afacere, în pofida unei întâlniri în 2017 între Cameron Ortis şi Bill Browder, de asemenea, CEO al fondului de investiţii Hermitage Capital, potrivit The Globe and Mail.
Cameron Ortis "pare a fi ultima persoană la care ne-am aştepta să fie spion pentru un stat străin", a declarat Bill Browder cotidianului de limbă engleză, indicând că poliţist era şi responsabil de securitatea sa în cursul vizitelor în Canada.
La solicitarea AFP, GRC a refuzat orice comentariu.
Potrivit canalului Global, citând surse din cadrul serviciilor de securitate, Cameron Ortis a fost director general al serviciilor de informaţii ale GRC şi controla din această funcţie operaţiunile de contraspionaj.
Cameron Ortis se confruntă cu cinci capete de acuzare în baza Codului Penal canadian şi a legii privind protecţia informaţiilor legate de securitatea naţională, în special contra spionajului străin.
Puternica alianţă a serviciilor de informaţii numită Five Eyes, din care Canada face parte alături de Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie şi Statele Unite, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu natura informaţiilor culese de Cameron Ortis şi aşteaptă o evaluare a pagubelor din partea Ministerului canadian al Securităţii Publice, potrivit unor surse diplomatice citate de televiziunea naţională CBC.
Guvernul canadian nu are deocamdată cunoştinţă de amploarea furtului, dar îşi continuă investigaţiile, a declarat pentru AFP o sursă din anturajul premierului Justin Trudeau, în campanie electorală pentru al doilea mandat.
CBC a precizat, citând surse neidentificate, că alianţa nu a intrat în panică, dat fiind că acuzaţiile la adresa lui Cameron Ortis nu par să demonstreze că a dezvăluit vreo informaţie înainte de arestarea sa.
Arestat joi la Ottawa, capitala Canadei unde se află sediile agenţiilor de securitate şi de informaţii, şi pus oficial sub acuzare a doua zi, Cameron Ortis urmează să compară din nou în faţa justiţiei vineri.
Canada: Ofiţerul cu rang înalt arestat ancheta în legătură cu Rusia (presa)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
0

2.411
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
2.411

47
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
47

1.839
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.839

37
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
37

52
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
52

5.615
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
5.615

40
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
40

61
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
61

35
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
35

1.868
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.868

7.339
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
7.339

25
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
25















Comentează