Italianul Marcell Jacobs, campionul olimpic pe distanţa de 100 m, s-a impus miercuri fără să strălucească, cu timpul de 10 sec 04/100, în finala reuniunii de la Savona (Italia), în prima sa cursă pe distanţa sa preferată după surprinzătoarea victorie de la Jocurile de la Tokyo din luna august, transmite AFP, potrivit Agerpres.
La mai bine de nouă luni de când a luat aurul la 100 m şi 4x100m, după care a pus capăt prematur sezonului, italianul a concurat în fine pe distanţa de 100 m, în cadrul rustic al centrului sportiv Fontanassa, în faţa unui public puţin numeros. El a renunţat în ultima clipă să ia startul la Nairobi, pe 7 mai, din cauza unor probleme intestinale.
Italianul de 27 de ani fusese cronometrat miercuri, în semifinale, în 9 sec 99/100, în condiţiile unui vânt net favorabil (+ 2,3 m/s). În finală, vântul a fost practic inexistent (+ 0,3 m/s).
Jacobs s-a arătat destul de nemulţumit de evoluţia sa. "Sincer, credeam că voi alerga mai bine, inclusiv din punct de vedere tehnic. Mai e nevoie de puţină muncă, însă e doar prima cursă a anului, mai e timp până la Mondialele" din iulie, a declarat el pentru Rai Sport.
Jacobs a fost destul de departe de timpul înregistrat la Tokyo (9 sec 80/100, record european).
Jacobs are o legătură strânsă cu reuniunea de la Savona, după ce a reuşit anul trecut să coboare pentru prima oară sub bariera de 10 secunde chiar în oraşul de pe ţărmul Mării Mediterane, unde a fost cronometrat în 9 sec 95/100.
Atletul italian a cucerit titlul de campion mondial la 60 m indoor, în luna martie la Belgrad.
Campionul olimpic Marcell Jacobs, victorie fără strălucire în prima sa cursă de 100 m după JO de la Tokyo
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

57
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
57

13
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
13

45
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
45

49
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
49

80
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
80

33
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
33

2.453
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.453

46
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
46

124
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
124

39
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
39

356
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
356

19.323
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
19.323

103
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
103
















Comentează