Transformarea flotei de camioane din Uniunea Europeană din modele cu motoare pe bază de motorină în modele electrice sau care funcţionează cu hidrogen ar reduce consumul de petrol cu până la 11 miliarde de barili până în 2050, adică echivalentul a doi ani de importuri, informează Bloomberg.
Europa importă aproximativ 89% din necesarul său de petrol, iar majoritatea petrolului importat este utilizată la producţia de combustibili pentru transport. Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) estimează că în anul 2015 pe drumurile din UE circulau aproximativ 6,2 milioane de camioane.
Potrivit unui raport elaborat de Fundaţia Europeană pentru Climă (European Climate Foundation - ECF) şi Cambridge Econometrics, tranziţia la camioane cu emisii poluante zero poate stimula o consistentă creştere economică în următoarele trei decenii, pe măsură ce se reduc cheltuielile cu importurile de petrol.
Chiar dacă reprezintă mai puţin de 5% din toate vehiculele rutiere, camioanele comerciale sunt responsabile pentru 22% din emisiile poluante în sectorul transportului din UE.
Raportul susţine că, pe termen scurt, simpla implementare a unor motoare diesel mai eficiente ar reduce emisiile de CO2 cu 30% pe kilometru. Utilizarea unei flote compuse în întregime din camioane electrice sau pe bază de hidrogen ar putea reduce emisiile de 800 de tone de CO2 pe an în 2015 la 102 tone în 2050.
Chiar dacă este sigur că vehiculele electrice şi cele pe bază de celule de combustibil duc la reducerea poluării, deocamdată industria de transport nu se grăbeşte să îşi transforme flotele din cauza îngrijorărilor referitoare la autonomia modelelor electrice şi la infrastructura de încărcare.
Într-un scenariu în care UE introduce camioane cu combustie internă mai eficientă şi integrează o flotă de camioane complet electrice, blocul comunitar ar reduce cantitatea de petrol importată cu un miliard de barili de petrol până în 2030. Această cantitate ar creşte la 11 miliarde barili de petrol până în 2050, cu condiţia ca întreaga flotă de camioane să fie compusă din vehicule cu emisii zero.
"Electrificarea camioanelor din Europa va fi crucială pentru atingerea ţintelor propuse la summit-ul de la Paris şi este reconfortant să vezi că această schimbare aduce nu doar beneficii pentru mediu, ci şi pentru PIB, dar şi noi locuri de muncă", a declarat directorul de relaţii publice de la Volvo Group, Anders Berger.
Însă, pentru a ajunge la o flotă de camioane cu emisii zero, autorii raportului susţin că va fi nevoie de investiţii de până la 140 de milioane de euro pentru noi infrastructuri energetice.
Camioanele electrice ar permite Europei să economisească 11 miliarde barili de petrol
Explorează subiectul
Articole Similare

10
Florin Barbu avertizează că a scăzut cu aproape 30% consumul de alimente / Unităţile de procesare merg pe pierdere - Va propune o plafonare a adausului comercial, în funcţie de inflaţie
10

5
Ministrul Agriculturii susţine că nu se opune reformei administraţiei, dar i s-a promis că, dacă va face reorganizare la minister, nu va mai intra sub incidenţa altor măsuri: Trebuie să discutăm de a construi prin aceste reforme - Şedinţă a Coaliţiei
5

529
Ministrul Agriculturii explică cum va funcționa mecanismul prin care va fi plafonat prețul la alimente în funcție de inflație. Care este pocentul luat în calcul
529

1.902
Extrageri la Loteria Română: Lista completă a numerelor norocoase de duminică seara
1.902

1.754
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
1.754

57
Livrările de petrol prin conducta Drujba, supuse ”şantajului politic” din partea Kievului, susţine premierul slovac
57

8.536
Cine este Karina Pavăl, moștenitoarea imperiului Dedeman, arhitecta mega-tranzacției Carrefour
8.536

81
Șefa BCE: „Nu impozitelor pe capitalul care părăsește Europa, ci stimulentelor pentru a-l păstra”
81

1.561
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.561

1.494
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.494

69
Zona euro analizează strategii pentru „suveranitate monetară” și reducerea dependenței de dolar
69

53
Săptămână mixtă! Bursa de la București scade cu 1,29%, însă lichiditatea explodează la peste 1,1 miliarde lei
53

934
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
934

















Comentează