Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere puternică pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor a atins 145,07 milioane de lei (30,14 milioane de euro), din care 139,69 milioane lei (29,03 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni potrivit Agerpres.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 4,62%, la 9.121,27 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin de 4,64%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 4,62%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 4,35%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 4,57%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a coborât cu 4,68%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de aproape 41,54 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, cu 22,63 milioane de lei, şi de cele ale Romgaz, cu 19,41 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prodplast, care s-au apreciat cu 7,2%, Prebet (+2,11%) şi Alumil Rom Industry (+2,03%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Uztel (- 14,41%), Rompetrol Rafinare (- 14,13%) şi Societatea de Construcţii Napoca (- 14,06%).
BVB închide în scădere ultima ședință a săptămânii
București
13°C
Articole Similare

9
Şeful Airbus Helicopters cere Europei să rămână unită în domeniul apărării: "Cooperarea europeană este răspunsul, dar există condiţii care trebuie îndeplinite"
9

826
DOCUMENT | România pompează puternic bani în două proiecte strategice diferite care schimbă conexiunea cu UE și frontiera estică
826

25
ANRE, sub presiune din cauza crizei energetică: miliarde de lei încă de decontat
25

21
Consiliul Judeţean Prahova cere 32 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru securizarea surselor de apă şi modernizarea sistemului de alimentare
21

43
FOTO Între randament pe hârtie și realitate: AXXIS Nova Resort & SPA - cum arată un proiect imobiliar, în prima linie la mare, care livrează
43

15
Aproximativ 400 de mineri vor fi disponibilizați odată cu închiderea CET Govora
15

38
CFR semnează un contract de peste 2 miliarde lei pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş
38

9.606
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
9.606

2.551
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
2.551

35
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
35

84
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
84

3.380
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
3.380

14
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
14
















Comentează