Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor s-a diminuat de la 20,74 milioane de lei (4,37 milioane de euro) înregistrată luni, la 12,86 milioane de lei (2,7 milioane de euro) în şedinţa de marţi potrivit Agerpres.
Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, pentru care s-au realizat schimburi de 2,04 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea - 1,81 milioane de lei şi SIF5 Oltenia - 554.133,9 lei.
Cele mai bune evoluţii în şedinţa de marţi au fost înregistrate de acţiunile Mecanica Ceahlău, care s-au apreciat cu 2,56%, Şantierul Naval Orşova (+2,41%) şi STK Emergent (+1,7%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Artego (-7,24%), Rompetrol Rafinare (-5,15%) şi Electroputere (-4%).
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,62%, până la 9.487,05 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis în scădere tot cu 0,62%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,54%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe minus cu 0,40%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat un recul de 0,48%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 0,24%.
BVB a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
3

36
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
36

1.820
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.820

45
Bogdan Ivan: Când discutăm despre lanţurile de furnizare din energie, nu mai este o chestiune de lux, trebuie să acţionăm acum. Nu mai avem timp pentru a aştepta scenariul perfect
45

53
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
53

28
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
28

30
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
30

445
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
445

47
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
47

30
România, lider în UE la floarea-soarelui: creșteri importante în agricultură în 2025
30

32
Scăderi în construcții la început de an: mai puține autorizații pentru locuințe în 2026
32

6.671
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
6.671

2.054
VIDEO Mesaj ferm al premierului: Extinderea UE, esențială pentru viitorul Europei de Sud-Est
2.054
















Comentează