Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 33,71 milioane de lei (6,97 milioane de euro), în creştere faţă de suma de 30,45 milioane de lei (6,3 milioane de euro) înregistrată la finalul zilei anterioare.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 1,65%, până la valoarea de 8.434,93 puncte.
BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 1,63%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 1,59%.
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 1,6%, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a pierdut 1,61%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe minus cu 1,06%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondului Proprietatea au generat tranzacţii în valoare de 6,01 milioane de lei, urmate de cele ale Băncii Transilvania, cu 5,75 milioane de lei, şi ale Erste Group Bank, cu 4,28 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroputere, în creştere cu 5%, Rompetrol Rafinare (+3,95%) şi Transilvania Construcţii (+3,5%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Condmag (-11,11%), Turism Felix (-9,52%) şi SIF Hoteluri (-7,5%).
BVB a închis pe roșu şedinţa de joi
București
10°C
Articole Similare

3
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
3

13
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
13

537
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
537

10
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
10

41
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
41

1.951
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.951

47
Bogdan Ivan: Când discutăm despre lanţurile de furnizare din energie, nu mai este o chestiune de lux, trebuie să acţionăm acum. Nu mai avem timp pentru a aştepta scenariul perfect
47

56
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
56

29
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
29

31
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
31

458
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
458

49
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
49

31
România, lider în UE la floarea-soarelui: creșteri importante în agricultură în 2025
31
















Comentează