Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 37,74 milioane de lei (7,93 milioane de euro), din care 31,05 milioane lei (6,52 milioane de euro) tranzacţii cu acţiuni potrivit Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,08%, până la 9.680,24 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,09%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a stagnat cu 0,10%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,10%.
Totodată, indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 0,63%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a pierdut 0,13% din valoare.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 12,91 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania (9,24 milioane de lei) şi OMV Petrom (2,53 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Dafora, care s-au apreciat cu 13,92%, Casa de Bucovina Club de Munte (+3,74%) şi Purcari Wineries Public Company Limited (+2,68%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Prodplast (-10,71%), Turism Felix (-5,88%) şi Farmaceutica Remedia (-4,57%).
BVB a închis în scădere şedinţa de joi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.172
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.172

33
Bogdan Ivan: Când discutăm despre lanţurile de furnizare din energie, nu mai este o chestiune de lux, trebuie să acţionăm acum. Nu mai avem timp pentru a aştepta scenariul perfect
33

43
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
43

25
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
25

29
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
29

420
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
420

47
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
47

29
România, lider în UE la floarea-soarelui: creșteri importante în agricultură în 2025
29

31
Scăderi în construcții la început de an: mai puține autorizații pentru locuințe în 2026
31

6.516
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
6.516

2.021
VIDEO Mesaj ferm al premierului: Extinderea UE, esențială pentru viitorul Europei de Sud-Est
2.021

72
Rusia suspendă tranzacţiile valutare cu venituri din petrol şi gaze, până la 1 iulie, ca urmare a creşterii preţurilor acestuia
72

3.759
România revine pe harta blindatelor: VLAH, vehiculul 4x4 care țintește standardele NATO și ar putea relansa industria de apărare
3.759
















Comentează