Poliţiştii au efectuat 12 percheziţii la persoane bănuite de comiterea unor fapte cu violenţă, în urma cărora au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri deţinute ilegal, iar patru persoane au fost reţinute, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, conform agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, joi şi vineri, peste 80 de poliţişti buzoieni, din cadrul structurilor de investigaţii criminale, ordine publică, criminalistică, rutieră şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat activităţi şi percheziţii pe raza municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat, la locuinţele unor persoane bănuite de implicare în săvârşirea unor fapte cu violenţă, percheziţiile fiind efectuate în baza mandatelor emise de Judecătoriile Buzău şi Râmnicu Sărat.
"Poliţiştii au urmărit depistarea persoanelor care deţin bunuri interzise ori pentru care este necesară autorizarea, precum şi descurajarea manifestării unor acte de violenţă în spaţiul public. În urma activităţilor efectuate au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un pistol şi articole de muniţie, deţinute ilegal, precum şi un plic cu substanţe despre care există suspiciunea că fac parte din categoria drogurilor de risc", se mai menţionează în comunicatul de presă.
Aceeaşi sursă a precizat că "12 persoane au fost conduse la sediul poliţiei în vederea audierilor, iar faţă de patru tineri cu vârste de 19 şi 21 de ani, doi din comuna Grebănu şi doi din municipiul Buzău, a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă la furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, respectiv proxenetism. De asemenea, a fost documentată activitatea infracţională a doi buzoieni de 19, respectiv 21 de ani, care în perioada iulie - noiembrie, ar fi obţinut foloase materiale după ce ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către două tinere, în diferite locaţii din municipiul Buzău".
Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorilor de caz, în vederea documentării şi stabilirii întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor vizate de acţiunile poliţiştilor.
Buzău: Percheziţii la persoane bănuite de comiterea unor fapte cu violenţă; patru tineri, reţinuţi
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

0
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
0

0
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
0

335
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
335

39
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
39

94
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
94

37
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
37

3.216
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
3.216

40
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
40

34
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
34

1.319
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
1.319

4.962
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
4.962

48
Două persoane cercetate pentru contrabandă cu haine de brand și parfumuri, plasate sub control judiciar
48

31
Ziua păcălelilor, între mit și realitate: Ce spun istoricii despre 1 aprilie
31
















Comentează