Bursele europene au încheiat şedinţa de joi în teritoriu negativ, însă acţiunile companiilor din industria apărării au continuat să crească, susţinute de apelul preşedintelui american Donald Trump pentru majorarea semnificativă a bugetului militar al Statelor Unite, transmite CNBC, citat de news.ro.
Indicele pan-european Stoxx 600 a închis sesiunea în scădere cu 0,2%, într-o zi cu evoluţii mixte atât la nivel de sectoare, cât şi pe marile pieţe naţionale.
Pieţele globale au fost dominate în această săptămână de tensiunile geopolitice, după îndepărtarea de la putere a preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, de către Statele Unite, urmată de ameninţările Washingtonului privind o posibilă preluare a Groenlandei.
Sectorul apărării a bifat a cincea zi consecutivă de creşteri
În acest context, sectorul apărării a bifat a cincea zi consecutivă de creşteri, după ce Donald Trump a cerut o majorare cu 50% a cheltuielilor militare americane. Potrivit unei postări publicate miercuri seara pe platforma Truth Social, Trump vizează un buget al apărării de 1.500 de miliarde de dolari în 2027.
”Pentru binele ţării noastre, mai ales în aceste vremuri extrem de tulburi şi periculoase, bugetul militar pentru 2027 nu ar trebui să fie de 1.000 de miliarde de dolari, ci de 1.500 de miliarde”, a scris Trump, adăugând că acest nivel de finanţare ar permite construirea unei ”armate de vis” capabile să asigure securitatea SUA indiferent de adversar.
Indicele Stoxx Europe Aerospace and Defense a închis în creştere cu 1,1%. Titlurile Renk au avansat cu 2,9%, Leonardo a câştigat 2%, atingând un maxim al ultimelor 52 de săptămâni, iar Rheinmetall a urcat cu 1,4%, după ce toate aceste acţiuni conduseseră anterior creşterile pe piaţa europeană.
Evoluţii pozitive au fost consemnate şi pe piaţa americană pentru companiile din domeniul apărării.
Acţiunile europene din sectorul petrolier au continuat să scadă
În schimb, acţiunile europene din sectorul petrolier au continuat să scadă pentru a doua zi consecutiv, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora companii americane ar putea obţine acces la exploatarea petrolului venezuelean. BP a pierdut 0,6%, Shell a scăzut cu 3,5%, în timp ce Equinor a reuşit o uşoară creştere de 0,3%.
Contractele futures pentru ţiţeiul Brent cu livrare în martie erau cotate la finalul zilei la 60,95 dolari pe baril, după ce miercuri coborâseră sub pragul de 60 de dolari.
Pe Wall Street, pieţele au avut o evoluţie mixtă: indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,5% joi dimineaţă, Nasdaq a scăzut cu 0,8%, iar S&P 500 era în declin de 0,2%. Investitorii aşteaptă vineri decizia Curţii Supreme a SUA privind legalitatea tarifelor impuse de administraţia Trump, un verdict care ar putea aduce volatilitate suplimentară pe pieţe.
Joi nu au fost programate publicări majore de date economice sau rezultate financiare.






























Comentează