Episcopia Huşilor scoate la concurs 15 burse pentru elevii de liceu şi studenţii cu rezultate deosebite la învăţătură, în cadrul programului de burse "Episcopul Ioachim Mareş", notează Agerpres.
Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, programul, care se va derula pe întreg parcursul anului şcolar şi universitar 2021-2022, va oferi zece burse pentru elevii de liceu a câte 300 de lei lunar şi cinci burse pentru studenţi a câte 500 de lei lunar, prin acest sprijin dorindu-se încurajarea studiului şi a performanţelor educaţionale.
"La iniţiativa Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopia Huşilor continuă programul de burse pentru elevi de liceu şi studenţi 'Episcopul Ioachim Mareş' şi în anul şcolar şi universitar 2021-2022. Programul de burse poartă numele vrednicului de pomenire Episcopul Ioachim Mareş, cel prin care Eparhia Huşilor a fost reactivată în anul 1996, ca omagiu adus moştenirii spirituale, culturale şi edilitare lăsate tuturor credincioşilor din judeţul Vaslui. Acest proiect se alătură celorlalte programe de burse sociale sau de studiu: 'Braţele Părinteşti', derulat în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei şi care are 100 de beneficiari, 'Axios', cu zece beneficiari, desfăşurat în parteneriat cu Asociaţiile NEPSIS şi AXIOS ale Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale şi 'Sfântul Ioan Evanghelistul', în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română din Cambridge, Marea Britanie, prin care încercăm să venim atât în sprijinul celor aflaţi în risc de abandon şcolar, cât şi al celor care au rezultate educaţionale deosebite", au transmis reprezentanţii Episcopiei Huşilor.
Dosarele pentru obţinerea burselor se vor depune până pe data de 15 noiembrie, în perioada 18-22 noiembrie va avea loc selecţia dosarelor de către comisia de validare, iar rezultale finale vor fi afişate pe 23 noiembrie.
Burse pentru elevii şi studenţii cu rezultate deosebite, oferite de Episcopia Huşilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.514
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.514

1.806
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
1.806

1.951
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
1.951

93
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
93

5.343
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.343

1.431
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.431

3.239
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.239

117
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
117

101
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
101

181
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
181

6.969
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
6.969

2.955
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.955

4.880
Cine sunt românii care vor putea cumpăra motorină la preţ redus, fără accize şi TVA. Ministerul a publicat deja proiectul
4.880
















Comentează