Bursa de Valori Bucureşti (BVB) înregistra o evoluţie mixtă a indicilor în şedinţa de luni iar valoarea tranzacţiilor se ridica la 26,57 milioane de lei (5,39 milioane de euro), după aproximativ două ore de la debutul şedinţei.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o depreciere de 0,07%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, indica o scădere de 0,06%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,16%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a pierdut 0,65%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era în scădere cu 0,50%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,37%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+5,7%), Ropharma (+1,82%) şi Banca Transilvania (+0,93%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile SIF Banat Crişana (-2,47%), SSIF BRK Financial Group (-1,99%) şi Electromagnetica (-1,43%), conform agerpres.
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat tranzacţii de peste 26,5 milioane de lei, în două ore de la deschidere
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.867
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
1.867

40
Adoptarea taxelor flexibile ar putea ajuta România să depășească perioada de criză bugetară (analiză)
40

52
ASF: pensiile private cresc cu 33%, investițiile și bursa urcă puternic, iar noi asigurători se pregătesc să intre pe piața din România
52

6.021
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
6.021

25
România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum (analiză)
25

127
Mega Image și Profi se unesc oficial într-o singură companie: ce se schimbă pentru clienți și furnizori din 1 aprilie
127

1.276
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.276

2.798
USR ridică miza în scandalul prețului la carburanți: Ne paște dezastrul care va face certurile politice irelevante
2.798

6.118
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
6.118

1.196
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.196

2.580
„Păcăleală de 1 aprilie” la pompă: prețurile cresc fix când intră măsurile de ieftinire. Guvernul promite ieftiniri, pompele livrează scumpiri
2.580

2.175
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
2.175

3.770
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
3.770
















Comentează