Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început în scădere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 1,95%, după primele 35 de minute de la debutul tranzacţiilor, conform Agerpres.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 1,88%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 0,70%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o depreciere de 2,64%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, înregistra un declin de 1,75%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a pierdut 1,19% din valoare.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în scădere cu 0,41%, după 35 de minute de la deschiderea şedinţei bursiere.
Valoarea totală a schimburilor se ridica la 18,38 milioane de lei (3,73 milioane de euro).
Conform BVB, cele mai mari creşteri le înregistrau acţiunile UAMT (+9,78%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (2,86%) şi Altur (+1,92%).
Pe de altă parte, scăderile cele mai semnificative erau consemnate de acţiunile OMV Petrom (-3,51%), Romgaz (-3,50%) şi Patria Bank (-2,51%).
Bursa de Valori Bucureşti a deschis pe roșu şedinţa de tranzacţionare de miercuri
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

13
Prosumatorii devin un pilon major în energia României, cu investiţii de miliarde de euro
13

25
Profitul BYD scade peste aşteptări, sub presiunea competiţiei şi a cererii slabe
25

2.738
Scumpirea combustibililor zguduie aviația: Wizz Air anunță mutări masive zboruri
2.738

1.463
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.463

44
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
44

75
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
75

2.638
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.638

1.062
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
1.062

73
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
73

1.180
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.180

3.018
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
3.018

2.926
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.926

55
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
55
















Comentează