Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor se ridica la 4,725 milioane de lei (955.311 euro), după aproximativ 30 de minute de la debutul şedinţei, conform Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, era în urcare cu 0,62%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, înregistra o apreciere cu 0,60%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,59%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, cu 0,50%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era în creştere cu 0,08%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o apreciere de 0,91%.
Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,10%.
Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau UCM Reşiţa (+14,93%), Vrancart (+3,55%) şi SIF Oltenia (+3,14%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile SIF Muntenia (-3,09%), Biofarm (-1,54%) şi Oil Terminal (-1,19%).
Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor se ridica la 4,725 milioane de lei
Explorează subiectul
Articole Similare

0
România își joacă șansele pentru o agenție europeană majoră: Ministrul Finanțelor pleacă la Bruxelles
0

212
Datoria externă a explodat anul trecut: suma amețitoare pe care o datorează fiecare român - cifre oficiale de la BNR
212

10
AFIR publică ghidul aferent accesării finanţărilor pentru perdele de protecţie; alocarea,peste 11,7 milioane de euro
10

1.297
Lovitură de teatru în scandalul Nordis: Un nou actor intră în joc și vine cu planul de salvare pentru blocurile de pe litoral
1.297

2.285
Ministrul Muncii face anunțul așteptat de milioane de pensionari: Scenariul care se discută la Guvern
2.285

1.063
Un român a câștigat marele premiu la Noroc Plus. Sumele uriașe rămase în joc
1.063

23
Un consorţiu vrea să lanseze un cablu de date care să lege Emiratele Arabe Unite de Turcia via Irak
23

10
Omniasig Vienna Insurance Group intră în acţionariatul PAID
10

2.283
Lovitură în industrie: Gigantul lui Umbrărescu vrea să preia fostul combinat ArcelorMittal Hunedoara. Tranzacția, analizată de Consiliul Concurenței
2.283

15
Economia Elveţiei a crescut anul trecut cu 1,4%
15

54
FOTO An decisiv pentru mașinile autonome – Paradoxul tehnologiei "Made in UE"
54

7.653
Comasarea comunelor: soluția care poate salva bugetul sau bomba socială care poate rupe satele României?
7.653

3.548
Vicepremierul Oana Gheorghiu reia mesajul lui Ilie Bolojan: Nu ne mai permitem!
3.548
















Comentează