Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, cu tranzacţii de 3,3 milioane de lei (674.413 de euro), efectuate în primele 30 de minute după începerea operaţiunilor, conform agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a urcat cu 0,23%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat tot cu 0,23%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,20%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a câştigat 0,02%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era în urcare, cu 0,02%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a urcat cu 0,60%.
Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în scădere cu 0,05%.
Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Bermas (+11,43%), Dafora (+7,69%) şi Artego (+4,72%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Societăţii de construcţii Napoca (-14,63%), Farmaceutica Remedia (-5,75%) şi Condmag (-5,56%).
Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.341
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
1.341

2.935
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
2.935

33
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
33

332
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
332

317
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
317

783
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
783

1.181
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.181

2.003
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.003

38
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
38

81
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
81

810
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
810

115
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
115

51
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
51
















Comentează