Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere, indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,72%, ajungând la valoarea de 26.098,78 puncte, în scădere cu 188,66 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,69%, ajungând la valoarea de 2.898,46 puncte, în scădere cu 20,19 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,80%, ajungând la valoarea de 7.895,36 puncte, în scădere cu 63,78 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de luni în creştere cu 053, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.292,22 puncte, în creştere cu 40,24 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,96%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 11.805,88 puncte, în creştere cu 38,37 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,89%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.35,45 puncte, în creştere cu 4,53 de puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 290,53 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 289,91 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 324,70 forinţi, în creştere faţă de 324,55 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 68,70 forinţi, în creştere faţă de 68,66 forinţi, luni.
Tokyo - Bursa japoneză este închisă luni datorită unei sărbători publice, transmite Kyodo.
Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,20%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.942,29 puncte, în creştere cu 4,54 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în creştere cu 1,45%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 2.814,99 puncte, în creştere cu 40,24 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,44%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 25.824,72 puncte, în scădere cu 114,58 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 2,04%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.194,51 puncte, în scădere cu 66,60 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere - Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

440
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
440

26
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
26

216
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
216

260
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
260

672
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
672

1.031
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.031

1.840
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.840

35
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
35

77
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
77

779
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
779

97
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
97

49
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
49

25
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
25
















Comentează