Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,25% după 50 de minute de la debutul tranzacţiilor, notează Agerpres.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, urca cu 0,29%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era singurul pe minus, cu un declin de 0,48%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, indica o apreciere de 0,1%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, consemna o creştere de 0,16%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, înregistra un avans de 0,23% din valoare.
Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,81%.
Valoarea totală a schimburilor se ridica la 3,21 milioane de lei (649.059 de euro).
Conform BVB, cele mai mari creşteri le înregistrau acţiunile Biofarm (+4,3%), Rompetrol Well Services (+3,3%) şi Impact (+2,9%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Alumil Rom Industry (-1,83%), Romcarbon (-1,5%) şi SIF Transilvania (-0,57%).
Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi
București
9°C
Articole Similare

105
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
105

428
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
428

698
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
698

1.507
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.507

32
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
32

68
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
68

721
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
721

80
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
80

45
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
45

24
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
24

2.816
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.816

3.169
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.169

12
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
12
















Comentează