Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis, luni, cu creşteri pe majoritatea indicilor, iar valoarea tranzacţiilor se cifra la 5,6 milioane de lei (1,1 milioane euro), după 30 de minute de la debutul şedinţei.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,37%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna un avans de 0,35%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,30%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, se depreciase cu 0,03%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 0,12%, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna un plus de 0,39%.
De asemenea, indicele BET AeRO, ce include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în urcare cu 0,10%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau: Turism Felix (+3,38%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+2,27%) şi Prebet (+2,14%).
În schimb, în scădere erau acţiunile TTS (-5,66%), Arobs Transilvania Software (-4,79%) şi Carbochim (-4,02%).
Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de luni
București
13°C
Articole Similare

9
Şeful Airbus Helicopters cere Europei să rămână unită în domeniul apărării: "Cooperarea europeană este răspunsul, dar există condiţii care trebuie îndeplinite"
9

826
DOCUMENT | România pompează puternic bani în două proiecte strategice diferite care schimbă conexiunea cu UE și frontiera estică
826

25
ANRE, sub presiune din cauza crizei energetică: miliarde de lei încă de decontat
25

21
Consiliul Judeţean Prahova cere 32 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru securizarea surselor de apă şi modernizarea sistemului de alimentare
21

43
FOTO Între randament pe hârtie și realitate: AXXIS Nova Resort & SPA - cum arată un proiect imobiliar, în prima linie la mare, care livrează
43

15
Aproximativ 400 de mineri vor fi disponibilizați odată cu închiderea CET Govora
15

38
CFR semnează un contract de peste 2 miliarde lei pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş
38

9.606
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
9.606

2.551
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
2.551

35
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
35

84
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
84

3.380
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
3.380

14
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
14
















Comentează