Cea mai importantă soluţie în cazul Electrocentrale Craiova este să se modernizeze termocentrala şi să se realizeze un grup pe gaz, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, întrebat de jurnalişti despre poluarea de la CET-ul din Craiova.
"Sunt în analiză pe această speţă (poluarea de la Electrocentrale Craiova - n.r).(...) Sunt reclamaţii, petiţii din partea cetăţenilor din zonă. Am fost şi personal săptămâna trecută, într-o vizită ad-hoc. Acolo cea mai importantă soluţie este să se modernizeze termocentrala. Adică să putem să ducem la bun sfârşit grupul pe gaz care este finanţat din PNRR, contract semnat pe la începutul mandatului meu şi care înseamnă o investiţie de peste un miliard (de lei n.r.), cu 300 de megawaţi putere instalată. Marea problemă pe care o întâmpinăm este că termenul este foarte scurt. Grup pe gaz de o asemenea dimensiune să-l termini până se termină PNRR-ul va fi foarte dificil de făcut. Din păcate, la licitaţia pe care ei au organizat-o nu s-a prezentat niciun ofertant tocmai pentru că au invocat termenul foarte scurt de punere în funcţiune. Rămâne să găsim o soluţie în discuţiile compania şi posibili ofertanţi (...) Să vedem cine-şi asumă un asemenea termen, plecând de la ipoteza faptului că statul român oricum va susţine acest proiect, pentru că nu poţi să-i laşi pe craioveni în frig iarna", a spus Sebastian Burduja, care a participat la Forumul România - Japonia.
El a explicat că la Craiova trebuie să existe un CET funcţional, modernizat pe gaz, care să îndeplinească toate standardele de mediu.
"Dacă este cazul, voi trimite şi corpul de control. Aşa mi-am asumat, să vedem exact ce se poate face pe termen scurt până terminăm investiţiile", a spus Sebastian Burduja.
Societatea Electrocentrale Craiova SA a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Dolj cu suma de 50.000 de lei după ce un nor de cenuşă a acoperit oraşul în urmă cu câteva zile din cauza unei avarii produse la Blocul Energetic 2.
Potrivit Gărzii de Mediu Dolj, în legătură cu incidentul din 25 octombrie a.c., Electrocentrale Craiova a notificat atât Agenţia de Protecţia Mediului Dolj, cât şi Comisariatul Judeţean de Mediu Dolj cu privire la intervalul orar necesar pentru remedierea avariei (lipsă tensiune independentă de activitatea operatorului) şi reconectarea la Sistemul Energetic Naţional.
"Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Dolj au fost sesizaţi săptămâna aceasta cu privire la disconfortul creat de activitatea desfăşurată de SE Craiova SA, disconfort produs ca urmare a unei avarii de la Blocul Energetic 2. Controlul s-a efectuat şi ca urmare a materialelor video postate pe paginile de socializare, dar şi a numeroaselor sesizări primite şi înregistrate la GNM Comisariatul Judeţean Dolj. În urma inspecţiei din teren de astăzi, comisarii GNM-CJ Dolj au stabilit că operatorul economic este în procedura de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu. În ceea ce priveşte incidentul din data de 25.10.2024, prin care SE Craiova SA a notificat atât APM Dolj, cât şi GNM Comisariatul Judeţean Dolj, reprezentanţii operatorului economic au informat cu privire la intervalul orar necesar pentru remedierea avariei (lipsă tensiune independentă de activitatea operatorului) şi reconectarea la Sistemul Energetic Naţional", se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Dolj.
Urmare a acestui incident, au existat spulberări de pulberi sedimentabile (cenuşă rezultată din procesul de ardere al cărbunelui) de pe cazanele 1 şi 2, spulberări ce au generat depuneri de pulberi sedimentabile în zona apropiată SE Craiova SA.
"Ţinând cont de faptul că structura cazanelor este de tip deschis şi de faptul că există depuneri semnificative de cenuşă pe suprafaţa cazanelor, depuneri acumulate de-a lungul timpului, şi în condiţii meteorologice de calm atmosferic şi inversiune termică, apare efectul de spulberare de pulberi sedimentabile. Astfel, ţinând cont de aspectele menţionate anterior, Electrocentrale Craiova SA a fost sancţionată cu o amendă de 50.000 de lei, sancţiune prevăzută de OUG 195/2005 privind protecţia mediului, pentru nerespectarea condiţiilor din actele de reglementare. Totodată, GNM-Comisariatul Judeţean Dolj va notifica Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj cu privire la neconformităţile constatate", se mai spune în comunicatul citat.
Societatea Electrocentrale Craiova implementează un proiect de circa 1,28 miliarde lei fără TVA, prin PNRR, pentru realizarea unor capacităţi noi de producere energie electrică şi termică pe gaze naturale în cogenerare de înaltă eficienţă de 295 MW care vor înlocui actualele capacităţi energetice existente, ce funcţionează pe cărbune. Punerea în funcţiune a noilor capacităţi este programată pentru 2026.
Potrivit directorul Electrocentrale Craiova SA, Dan Vasile, odată cu punerea în funcţiune a termocentralei pe gaz, ar scădea amprenta de carbon, pe de o parte, iar pe de altă parte locuitorii din zonă nu vor mai fi afectaţi de cenuşa şi praful de cărbune de pe cazanele de ardere când sunt spulberate de vânt şi depuse în curţile şi casele din apropiere.
Burduja, despre situaţia de la Electrocentrale Craiova: 'Cea mai importantă soluţie este să se modernizeze termocentrala'
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

17
Care sunt produsele adăugate de britanici în coșul de măsurare a inflației
17

405
Ministrul Finanțelor, discuții cu noul ambasador SUA la Bucureşti în pline dezbateri pe buget: focus pe investiții în trei sectoare cheie
405

18
Emil Dumitru, secretar de stat în MADR: 'La acest moment nu putem discuta de o schemă de ajutor de stat faţă de importurile din Mercosur'
18

21
Ministerul Agriculturii alocă peste 2,6 miliarde de lei pentru infrastructura de irigaţii
21

2.424
Investitorii pun ochii pe România: Se pornește o mega-investiție în domeniul energetic
2.424

1.097
Guvernul pregătește scenariul de criză pe carburanți. Ivan: 'Putem limita exporturile de carburanți dacă e nevoie'
1.097

1.710
Războiul din Iran cauzează doar o mică parte din creșterea prețului la carburanți: Ce se află în spatele majorărilor la pompă
1.710

76
Compania strategică a statului explodează pe bursă: Transgaz, semnal puternic pentru România în jocul gazelor din Europa
76

14
BVB a închis în scădere şedinţa de marţi
14

13
Preţul petrolului Brent a depăşit 102 dolari/baril
13

20
Șeful Deutsche Bank: Banca va profita de pe urma bătăliei pentru Commerzbank
20

2.951
Scenariul prezentat de economistul care a prezis criza din 2008: Cât de aproape suntem de un colaps financiar global
2.951

23
Banca Angliei propune noi reguli pentru gestionarea banilor băncilor în situații de criză
23
















Comentează