Bulgaria, ţară membră a Uniunii Europene (UE) şi a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), va trimite noi ajutoare umanitare Ucrainei, informează vineri dpa, conform AGERPRES.
Însă dacă Bulgaria doreşte de asemenea să predea Ucrainei sistemul său de apărare de producţie sovietică S-300 nu era clar joi seara.
Guvernul de la Sofia nu a făcut deocamdată vreun comentariu pe subiect, în condiţiile în care ministrul american al apărării Lloyd Austin începe vineri o vizită în Bulgaria.
Potrivit mass-media internaţionale, Bulgaria ar putea primi din partea SUA un sistem echivalent în locul S-300.
Premierul bulgar Kiril Petkov nu a comentat asupra informaţiilor apărute în presă.
Însă, vicepremierul Bulgariei, Kornelia Ninova, a declarat că formaţiunea sa, Partidul Socialist, aflată la guvernare, este împotriva livrărilor de arme şi muniţii din Bulgaria către Ucraina.
Bulgaria este guvernată de o coaliţie liberal-socialistă formată din patru partide, din decembrie 2021.
Ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a atenţionat Bulgaria împotriva livrărilor de arme către Ucraina. "Furnizările de arme, inclusiv de origine sovietică, precum şi de muniţii pentru naţionaliştii ucraineni" nu vor îmbunătăţi dialogul bilateral, a avertizat Mitrofanova, într-un mesaj video postat pe Facebook.
Între timp, radioul de stat de la Sofia a anunţat joi că Ucraina va primi în continuare ajutor umanitar din Bulgaria, inclusiv corturi, saci de dormit, paturi pliante, generatoare de curent, precum şi medicamente, măşti şi costume de protecţie şi substanţe dezinfectante, în valoare totală de 1,4 milioane de leva (775.000 de dolari).
Bulgaria va trimite în continuare ajutor umanitar Ucrainei. Livrările de arme rămân sub semnul întrebării, după avertismentul Rusiei
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

131
'Un lucru bun': Donald Trump, afirmații dure, după demisia şefului Centrului Naţional Antiterorism al SUA
131

257
Europa, împărțită pe tema gazului rusesc. Șefa diplomației UE respinge propunerea Belgiei în ciuda costurilor: 'Vom avea mai multe războaie'
257

232
Ucrainenii sunt terorizați. Rușii urmăresc civilii cu drone: 'Atacă orice mișcare'
232

997
Capitala europeană de unde operează spionii ruși. Au montat antene pe mai multe clădiri importante/ Autoritățile nu pot face nimic
997

28
Armata israeliană a atacat preventiv lansatoare ale Hezbollah
28

735
Sprijin de la Moscova: Rusia ajută Teheranul să vizeze forțele SUA, prin furnizarea de imagini din satelit și tehnologie avansată pentru drone
735

1.759
Economia Europei se schimbă radical: Germania rămâne în urmă. Alte cinci țări vin tare din spate!
1.759

25
O dronă dotată cu încărcătură explozivă, găsită într-o localitate din Republica Moldova. Populația a fost evacuată
25

2.059
Strâmtoarea Ormuz în schimbul Ucrainei? Europa ar putea să-i ofere ajutor lui Trump în privinţa Iranului dacă acesta susţine Kievul
2.059

2.543
Strâmtoarea Ormuz, blocată definitiv? Avertismentul Iranului după lovitura încasată de Trump de la aliații NATO: 'Nu va reveni la statutul de dinainte de război'
2.543

59
Israelul a anunțat suspendarea intrării ajutorului umanitar transportat de UNICEF către Fâşia Gaza din Egipt
59

1.149
Donald Trump încearcă scenariul „Maduro” în Cuba, dar de data asta nu mai vrea schimbarea regimului
1.149

1.118
Vid de putere în Iran? Lista liderilor eliminați în război. Donald Trump: 'Toți sunt morți'
1.118
















Comentează