Bulgaria susţine în mod consecvent necesitatea integrării ţărilor din Balcanii de Vest, pentru "stabilitatea şi dezvoltarea" continentului european, a declarat, duminică, ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, Todor Churov potrivit Agerpres
El a participat, alături de ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt şi ambasadoarea Franţei, Michele Ramis, la o ceremonie de comemorare comună a militarilor bulgari, francezi şi germani căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, dar şi a tuturor civililor, victimelor războiului şi violenţei.
Diplomatul bulgar a evocat momentul de început al Primului Război Mondial, dar şi conflictele din anii '90, din fosta Iugoslavie.
"Primul Război Mondial a început cu un incident în Balcani (...) singurul război de mare anvergură în Europa postbelică, care a avut loc la mult timp după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial şi chiar după sfârşitul Războiului Rece a fost tocmai cel din regiunea Balcanilor de Vest şi de aceea integrarea Balcanilor de Vest în contextul securităţii transatlantice şi în mod deosebit în Uniunea Europeană este esenţială pentru stabilitatea şi dezvoltarea continentului", a afirmat acesta, potrivit traducerii oficiale.
Din acest motiv, a punctat el, "Bulgaria susţine în mod consecvent necesitatea integrării ţărilor din această regiune şi lucrează neîntrerupt la construirea unor relaţii de bună vecinătate durabile bazate pe toleranţă reciprocă, respect faţă de istoria comună şi faţă de interesele legitime ale fiecăreia dintre părţi".
Acesta a amintit că Primul Război Mondial a fost "primul conflict global din istoria omenirii, în care au fost mobilizaţi peste 70 de milioane de oameni, 60 de milioane fiind europeni şi şi-au pierdut viaţa 15 milioane de soldaţi din toate naţiunile".
"Acest prim conflict global din istorie a schimbat lumea şi oamenii, modificând harta politică nu doar pe continentul nostru şi a lăsat un semn adânc în gândirea şi comportamentul unei întregi generaţii", a adăugat Churov.
La rândul său, Cord Meier-Klodt a vorbit, în context, despre "responsabilitatea comună de a face totul pentru a împiedica repetarea unor asemenea evenimente în Europa".
Ambasadorul Germaniei a amintit că anul acesta este a 30-a aniversare de la Căderea Zidului Berlinului. "Ca urmare, ţara noastră gazdă, România, a aderat mai întâi la NATO, apoi la Uniunea Europeană, în cadrul căreia a devenit un partener apropiat şi a deţinut anul acesta pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene", a punctat diplomatul.
Totodată, a vorbit despre curentele din prezent, în Europa.
"Constatăm cu îngrijorare că Europa noastră comună nu mai este ceva de la sine înţeles. Curente populiste, naţionaliste şi antieuropene din ţările noastre susţin o abordare de tipul 'me first' ('eu pe primul loc' - n.r.), decât de 'us together' ('noi, împreună' - n.r.), sugerează răspunsuri uşoare la întrebări complexe legate de lumea noastră globalizată, în care soluţiile sustenabile pot fi găsite numai printr-o abordare multilaterală", a afirmat Meier-Klodt.
Ambasadoarea Franţei, Michele Ramis, a vorbit, la ceremonia de comemorare a militarilor, de valorile onoare, curaj, dăruirie şi vitejie. "Franţa salută toate popoarele aliate care au participat la aceeaşi luptă. Astăzi, inamicii de ieri sunt aliaţi iar francezii, românii, germanii şi bulgarii sunt implicaţi împreună în aceleaşi operaţiuni", a afirmat aceasta.
Totodată, a spus ea, comemorarea soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial este şi o ocazie de a onora militarii morţi în misiune. Astfel, ea a evocat numele sublocotenentului român Ciprian Polschi, mort în Afganistan pe 5 septembrie.
Ceremoniile de comemorare au avut loc la Careurile bulgar şi german din Cimitirul Pro Patria din Capitală şi apoi la Careul francez din Cimitirul Militar Bellu.
Bulgaria susţine în mod consecvent necesitatea integrării în UE ţărilor din Balcanii de Vest
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

113
Emmanuel Macron, conferinţă telefonică cu liderii UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori
113

1.743
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
1.743

237
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
237

2.694
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
2.694

148
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
148

3.655
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
3.655

2.745
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.745

321
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
321

3.584
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.584

43.621
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
43.621

5.673
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.673

1.369
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.369

2.459
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.459















Comentează