Un cetăţean bulgar în vârstă de 47 de ani este cercetat penal după ce a încercat să introducă ilegal în România, într-un microbuz, fără documente de provenienţă, peste două mii de pachete cu ţigarete, potrivit Agerpres.
"La PTF Giurgiu - Rutier s-a prezentat la intrarea în ţară un cetăţean bulgar, în vârstă de 47 de ani, aflat la volanul unui microbuz, înmatriculat în Bulgaria. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, poliţiştii au descoperit, în portbagaj, în diferite genţi de voiaj, cantitatea totală de 2.006 pachete cu ţigarete de diferite mărci. Şoferul nu deţinea documente de provenienţă pentru întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 40.120 lei, aceasta fiind reţinută în vederea continuării cercetărilor la sediul Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu", se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de ITPF Giurgiu.
În prezent, faţă de conducătorul microbuzului sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a zece mii de ţigarete, patru sute de ţigări de foi de trei grame, două sute de ţigări de foi mai mari de trei grame, tutun de fumat peste un kilogram, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste două sute de litri, produse intermediare peste trei sute de litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste trei sute de litri, faptă prevăzută şi pedepsită de art.452, alin.1, lt.h, din Legea nr.227/2015.
Bulgar cercetat după ce a încercat să introducă ilegal în România peste 2.000 de pachete de ţigarete
Explorează subiectul
Articole Similare

12
AFIR lansează finanțări de 11,7 milioane de euro pentru perdele forestiere la nivel de fermă
12

469
Producătorii de carne de porc, în pragul colapsului. APCPR avertizează: 'Fermele se vor închide curând'
469

47
Zi cu bucurie la Biserica 'Sfinții Împărați Constantin și Elena' - Parcul Călărași
47

290
Un bilanț tragic care nu se schimbă: România, campioana UE la accidente mortale
290

15
Ordinul privind structura anului şcolar 2026 - 2027 a fost publicat în Monitorul Oficial
15

271
Cât îi costă pe români să-și repare mașinile după ce au dat prin gropi: Drumurile arată ca după bombardament
271

32
Tânăr arestat după ce a tâlhărit o femeie sub ameninţarea unui cuţit
32

3.944
Imagini cutremurătoare de la ferma de bizoni și cerbi din Cluj-Napoca: De la 'cea mai mare din Est' la câmp al morții
3.944

378
X pică din nou în aceeași zi: a doua avarie globală lovește platforma lui Elon Musk
378

3.337
Anul Calului de foc începe oficial pe 17 februarie: evită aceste greșeli dacă vrei să-ți protejezi norocul și prosperitatea în 2026
3.337

2.913
Mesaj dur din PSD. Daniel Zamfir: 'N-au decât să jelească. Tăvălugul tăierilor binomului Bolojan–USR a fost oprit'
2.913

1.930
Amenzile trimise prin poștă au termen-limită pentru executare, iar în anumite situații șoferii pot scăpa de plată
1.930

22
Apicultorii ies în stradă pentru a cere subvenţii şi eliminarea impozitului pe camioanele apicole
22

















Comentează