Deputaţii şi senatorii au aprobat, miercuri noaptea, în şedinţa plenului reunit, proiectul de buget pe anul 2022 pe articole, precum şi anexele conţinând bugetele ordonatorilor principali de credite, urmând ca votul final să fie dat joi.
În şedinţa care a durat peste 6 ore, au fost aprobate, printre altele, bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Camerei Deputaţilor, Senatului, ministerelor, SRI, SIE, SPP, STS, Autorităţii Electorale Permanente, SRR, SRTv, agenţiilor guvernamentale.
Au fost admise mai multe amendamente dintre cele care fuseseră respinse în Comisiile reunite de buget-finanţe.
Printre acestea, s-au numărat două amendamente referitoare la suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului cu fonduri pentru renovarea bisericilor şi, respectiv, pentru funcţionarea Mitropoliei Basarabiei.
Un amendament a fost susţinut de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, iar celălalt de liderul deputaţilor AUR, George Simion.
Conform amendamentului propus de Alfred Simonis, se majorează bugetul SGG pe anul 2022 cu suma de 160.000.000 lei la creditele de angajament şi creditele bugetare pentru susţinerea cultelor.
Amendamentul adoptat, la propunerea lui George Simion, prevede suplimentarea bugetului SGG cu suma de 4.800.000 lei pentru funcţionarea Mitropoliei Basarabiei.
Au fost respinse mai multe amendamente privind îmbunătăţirea infrastructurii spitaliceşti, rutiere sau şcolare, dar şi unul privind "reducerea la un leu a bugetului Academiei Oamenilor de Ştiinţă".
Senatorii şi deputaţii au mai aprobat, la dezbaterea proiectului bugetului de stat pe 2022, un amendament care prevede suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru o serie de investiţii de infrastructură în comuna Valea Lungă (judeţul Alba), oraşul-staţiune Amara (Ialomiţa) şi comuna Pufeşti (Vrancea). Amendamentul a fost susţinut de George Simion.
Joi, va fi dat votul final pe bugetul pe anul viitor.
Bugetul de stat pe 2022 a fost adoptat pe articole de plenul reunit. A trecut un amendament AUR pentru Mitropolia Basarabiei și unul PSD pentru MDLPA
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

644
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
644

29
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
29

1.167
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
1.167

4.570
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
4.570

2.840
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
2.840

3.045
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
3.045

5.352
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
5.352

31
Ciprian Șerban a discutat cu comisarul european despre proiectele de infrastructură ale României
31

66
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
66

3.766
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.766

44
Ionuț Stroe: Perioadele de incertitudine nu sunt terenul potrivit pentru experimente politice
44

4.027
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
4.027

2.619
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.619
















Comentează