Statele Unite au ordonat miercuri îngheţarea activelor mai multor companii iraniene şi străine pentru eludarea sancţiunilor impuse Iranului privind vânzările de petrol şi produse chimice, potrivit unui comunicat al Departamentului Trezoreriei, transmite AFP.
Ele sunt acuzate că au permis exportul de mărfuri în valoare de sute de milioane de dolari din noiembrie 2018, când au fost reimpuse sancţiunile ce vizează aceste produse, după ieşirea Statelor Unite din acordul nuclear internaţional privind Iranul, informează Agerpres.
Aceste companii, cu cu sediul în Iran, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong şi Vietnam, au fost adăugate pe lista Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), subordonat Trezoreriei. Decizia presupune îngheţarea activelor situate într-o jurisdicţie americană precum şi interzicerea pentru entităţi americane de a întreţine relaţii comerciale cu companiile în cauză.
Interdicţia se aplică şi companiilor străine, pasibile de represalii dacă efectuează tranzacţii pe teritoriul american cu entităţile în cauză.
"Chiar dacă Statele Unite s-au angajat să ajungă la un acord cu Iranul care să includă revenirea (în cadrul acordului nuclear), vom continua să ne folosim autoritatea pentru a impune sancţiuni în cazul vânzării petrolului şi a substanţelor chimice iraniene", a declarat, potrivit comunicatului, subsecretarul Brian Nelson.
Deciziile anunţate miercuri fac referire la un ordin executiv emis în august 2018 de Donald Trump, pe atunci preşedinte al SUA.
Printre companiile vizate se numără Jam Petrochemical Company, suspectată că ar fi "exportat sute de mii de tone de produse chimice, în valoare de câteva sute de milioane de dolari", către clienţi chinezi şi filipinezi. Alte câteva entităţi menţionate sunt companii-paravan despre care oficialii americani spun că le-au permis companiilor iraniene deja supuse măsurilor Trezoreriei să continue să exporte produse chimice. Totodată, au fost trecuţi pe listă şi doi cetăţeni iranieni, Morteza Rajabieslami şi Mahdieh Sanchuli, acuzaţi că au permis exportarea a zeci de mii de tone de petrol iranian.
Bubuie un nou conflict: SUA impun sancțiuni mai multor companii din Iran
București
7°C
Articole Similare

0
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
0

1.432
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
1.432

45
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
45

20
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
20

45
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
45

2.496
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
2.496

1.913
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
1.913

1.968
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
1.968

4.308
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
4.308

7.939
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
7.939

39
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
39

89
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
89

3.215
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
3.215
















Comentează