Britanicul Charlie Rowley, care a fost spitalizat la începutul verii la Salisbury după ce a fost expus agentului neurotoxic Noviciok, a fost din nou internat în spital la sfârşitul săptămânii trecute pentru probleme de vedere, a anunţat fratele său, relatează marţi AFP preluată de Agerpres.
"El mi-a spus că pur şi simplu nu poate vedea, vederea sa este înceţoşată", a declarat fratele mai mare al lui Charlie, Matthew Rowley, citat marţi de The Guardian. "Nu sunt doctor, nu pot spune" dacă această nouă spitalizare are legătură cu Noviciok, a adăugat el. "Însă este o coincidenţă prea mare", a mai spus el.
El a precizat că Charlie Rowley a fost internat la "terapie intensivă". Spitalul din Salisbury a refuzat să facă comentarii în legătură cu un caz personal, însă a declarat pentru AFP că niciun pacient nu este în prezent tratat pentru probleme de sănătate legate de Noviciok.
Charlie Rowley, 45 de ani, şi partenera sa Dawn Sturgess, 44 de ani, au fost internaţi la spitalul din Salisbury (sud-vestul Angliei) pe 30 iunie, după ce au fost expuşi la agentul neurotoxic Noviciok. Cei doi au intrat în contact cu un flacon, despre care au crezut că este o sticlă de parfum, în care se afla substanţa extrem de toxică.
Dawn Sturgess a murit pe 8 iulie în urma contaminării cu acelaşi agent, în timp ce Charlie Rowley a supravieţuit otrăvirii, după trei săptămâni de îngrijiri medicale, şi a fost externat pe 20 iulie.
Regatul Unit a făcut o legătură între moartea lui Dawn Sturgess şi otrăvirea, la începutul lui martie, la Salisbury, cu Noviciok a fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia. Otrăvirea celor doi a fost atribuită de către Londra Moscovei, care neagă orice implicare a sa.
Cazul Skripal a provocat o gravă criză diplomatică între Londra şi Moscova şi a determinat un val de expulzări reciproce de diplomaţi, în care au fost antrenate şi ţări aliate cu Marea Britanie.
Briatnicul care a fost expus agentului neurotoxic Noviciok a fost internat din nou în spital
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
2

1.110
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
1.110

12
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
12

1.918
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
1.918

1.628
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.628

64
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
64

2.229
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.229

62
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
62

5.873
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.873

51
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
51

72
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
72

6.229
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.229

5.986
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
5.986
















Comentează