Primarul Londrei, Sadiq Khan, i-a cerut luni guvernului condus de către premierul Boris Johnson să extindă perioada de tranziţie pentru a putea negocia acorduri post-Brexit cu Uniunea Europeană, relatează dpa potrivit Agerpres.
Sadiq Khan i-a solicitat ministrului pentru Brexit, Michael Gove, să ''lase deoparte ideologia politică'' şi să prelungească negocierile cu Bruxellesul, prevăzute a fi reluate marţi.
''În contextul în care încercăm să găsim o cale de a depăşi această pandemie, ultimul lucru de care ţara noastră are nevoie este mai mult haos şi mai multă incertitudine'', a scris pe Twitter politicianul laburist.
Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, după ce o majoritate fragilă din electorat a votat pentru Brexit într-un referendum organizat în iunie 2016.
Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat pentru Sunday Times că Regatul Unit nu a reuşit să-şi respecte angajamentele privind negocierile asupra viitoarelor relaţii comerciale.
Potrivit lui Barnier, Londra a făcut ''un pas înapoi - doi paşi înapoi, trei paşi înapoi - faţă de angajamentele iniţiale''.
''Regatul Unit trebuie să fie în concordanţă deplină cu ceea ce (Johnson) a semnat cu noi'', a adăugat demnitarul european, referindu-se la declaraţia comună privind principiile relaţiilor viitoare dintre Londra şi UE.
Brexit - Sadiq Khan i-a cerut guvernului condus Boris Johnson să extindă perioada de tranziţie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

477
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
477

262
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
262

20
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
20

881
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
881

1.466
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.466

1.009
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.009

277
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
277

488
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
488

413
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
413

3.886
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.886

1.558
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.558

1.651
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.651

2.994
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.994
















Comentează