Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a anunţat, în noaptea de joi spre vineri, progrese în negocierile cu Londra asupra menţinerii Marii Britanii în UE şi evitarea unui "Brexit", dar a subliniat că "mai sunt încă multe de făcut".
"Pentru moment, pot spune doar că am făcut unele progrese, dar mai sunt încă multe de făcut", a declarat Tusk jurnaliştilor, după prima zi a unui summit european decisiv la Bruxelles, notează AFP.
La rândul său, premierul spaniol Mariano Rajoy s-a declarat optimist cu privire la şansele unui compromis.
"Eu cred că lucrurile merg bine. Sper că vom avea un acord mâine (vineri)", a declarat Rajoy jurnaliştilor.
După declaraţiile în faţa presei, Tusk şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-au dus la o întâlnire trilaterală cu prim-ministrul britanic David Cameron.
Donald Tusk urmează de asemenea să se întâlnească cu preşedintele francez Francois Hollande, prim-ministrul belgian Charles Michel şi şeful guvernului ceh Bohuslav Sobotka.
De asemenea, este prevăzută o întâlnire bilaterală între Hollande şi premierul britanic, mai notează France Presse.
Franţa se opune oricărui veto al Londrei în ceea ce priveşte guvernanţa economică, reglementarea serviciilor financiare şi consolidarea zonei euro, Marea Britanie nefăcând parte din această zonă.
Printre altele, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a anunţat organizarea unei "întâlniri speciale" cu Turcia la începutul lunii martie, după ce a reiterat importanţa unei acţiuni comune cu Ankara pentru a răspunde la criza migraţiei în UE.
"Ne propunem să organizăm o întâlnire specială cu Turcia la începutul lunii martie", a declarat el, după mai mult de şase ore de discuţii asupra crizei migraţiei la summitul european de la Bruxelles.
"Înainte de această reuniune, erau cei care se îndoiau de necesitatea de a rezolva problema crizei refugiaţilor împreună cu Turcia... Am confirmat că nu există alternativă la o bună, inteligentă şi înţeleaptă cooperare cu Turcia", a subliniat la rândul său preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
În joc este aplicarea "planului de acţiune" încheiat în octombrie anul trecut între Turcia şi UE, cu scopul de a opri fluxul de migranţi din Turcia spre Grecia, fie prin îmbunătăţirea monitorizării frontierelor sau gestionarea la faţa locului a fluxului de refugiaţi.
Şefii de stat şi de guvern din cele 28 de ţări au reafirmat de asemenea "unanim" că "abordarea trebuie să fie europeană" şi că măsurile luate "de unii singuri nu sunt recomandate", potrivit lui Juncker.
Cei doi lideri nu au menţionat anume Austria, notează France Presse. Dar decizia Vienei de a impune cote zilnice de intrare pe teritoriul austriac solicitanţilor de azil şi migranţilor în tranzit "a surprins" unele ţări, în special cele situate pe ruta migratorie a Balcanilor, potrivit cancelarului german Angela Merkel.
"Decizia austriacă subliniază urgenţa de a reuşi", a pledat dna Merkel.
Omologul ei austriac, Werner Faymann, chiar a aprobat concluziile summitului, potrivit lui Merkel.
"O soluţie europeană nu înseamnă numai deciziile luate la Bruxelles, ci de asemenea deciziile luate în fiecare capitală. Noi trebuie să le acceptăm, dar în acelaşi timp ar trebui să căutăm să ameliorăm coordonarea între aceste decizii", a pledat Tusk.
"Sper că după ce am văzut că toate statele membre au adoptat această abordare, ca la următoarele noastre întâlniri să avansăm cu mai mult curaj spre soluţiile prezentate în ultimele luni", a declarat la rândul său Jean-Claude Juncker.
Summitul european propriu-zis va fi reluat vineri la 10.00 GMT.AGERPRES
"Brexit": Progrese "dar mai sunt încă multe de făcut" (Tusk)
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

664
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
664

11.119
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
11.119

78
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
78

10.940
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.940

99
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
99

80
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
80

51
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
51

78
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
78

1.339
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.339

113
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
113

4.641
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
4.641

57
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
57

3.733
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.733
















Comentează