Negocierea unui acord post-Brexit între Uniunea Europeană şi Regatul Unit se loveşte în continuare de mai multe teme dificile, în special pescuitul, a declarat vineri în purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în timp ce premierul britanic Boris Johnson a menţionat şi el că încheierea unui acord ''pare dificilă'', dar uşa negocierilor rămâne deschisă, relatează vineri Reuters preluat de agerpres.
''Poziţia Regatului Unit a fost că dorim să continuăm discuţiile dacă există o şansă pentru un acord'', a spus Johnson în faţa presei. ''Dar dorim de asemenea să se recunoască faptul că Regatul Unit poate avea controlul asupra propriilor sale legi, pentru asta au votat oamenii, şi de asemenea asupra apelor noastre şi drepturilor noastre de pescuit'', a completat premierul britanic.
''Uşa noastră este deschisă, vom continua să discutăm, dar trebuie să spun că lucrurile par dificile. Există o breşă care trebuie depăşită'', a conchis el.
La rândul său, negociatorul-şef european, Michel Barnier, a vorbit despre un ''moment al adevărului'', întrucât cele două părţi mai au ''foarte puţin timp, câteva ore'' pentru convenirea unui acord. El a confirmat că dosarul pescuitului creează în continuare ''dificultăţi serioase'' la tratative, întrucât state ale UE doresc menţinerea accesului pescarilor lor în apele britanice bogate în resurse piscicole, în timp ce Londra doreşte suveranitate totală asupra acestor ape. Dar, ''cred, ca negociator, că posibilitatea unuia acord există'', a mai remarcat Barnier.
Fără un acord post-Brexit, începând de la 1 ianuarie relaţiile comerciale dintre Regatul Unit şi UE vor fi reglementate de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Va fi însă nevoie de unele înţelegeri sectoriale între Bruxelles şi Londra pentru domenii care necesită un cadru legal, cum este sectorul transporturilor, pentru acesta Comisia Europeană anunţând săptămâna trecută planuri de contingenţă aplicabile în caz de eşec al negocierilor.
Brexit: Pescuitul rămâne principalul obstacol în calea unui acord, considerat totuşi încă posibil de ambele părţi
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

265
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
265

3.338
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.338

7.651
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
7.651

4.122
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.122

3.939
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.939

62
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
62

8.250
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.250

177
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
177

2.674
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.674

620
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
620

1.688
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.688

1.828
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.828

12.556
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
12.556
















Comentează