Marea Britanie consideră că o ieşire ordonată din Uniunea Europeană încă este cel mai probabil scenariu, dar subliniază că un acord cu Bruxelles-ul ar trebui încheiat cel mai târziu în luna noiembrie, a declarat sâmbătă David Lidington, şeful de cabinet al premierului britanic Theresa May, transmite Reuters.
În discursul său rostit în cadrul conferinţei anuale Ambrosetti, desfăşurată în nordul Italiei, Lidington a spus că ţara sa doreşte un acord care să mulţumească toate statele Uniunii Europene, dar a precizat că Marea Britanie a pregătit un plan pentru eventualitatea absenţei unui acord privind viitoarele relaţii între Londra şi Bruxelles.
El a accentuat că este important ca negocierile să se încheie cel mai târziu în luna noiembrie, pentru ca parlamentul britanic şi parlamentele celorlalte 27 de state membre ale UE să aibă suficient timp pentru a aproba textul acordului.
Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxelles-ul privind viitoarele relaţii, iar unii parlamentari britanici susţin ideea organizării unui nou referendum de tipul celui desfăşurat în iunie 2016, când o majoritate a electoratului britanic s-a pronunţat pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană.
Atât Marea Britanie, cât şi UE afirmă că doresc să ajungă la un acord privind 'divorţul' cu ocazia Consiliului European din 18 octombrie, însă mulţi diplomaţi consideră că această ţintă este prea optimistă.
Sondaje de opinie recente arată că alegătorii britanici sunt de părere că premierul Theresa May gestionează defectuos negocierile cu UE, în contextul în care există divizări în interiorul ţării, al politicienilor şi al oamenilor de afaceri în legătură cu Brexit-ul.
Brexit: Marea Britanie doreşte ca un acord cu UE să fie încheiat cel mai târziu în luna noiembrie
Explorează subiectul
Articole Similare

113
Iran, în plină vânătoare de protestatari: studenți, medici, avocați și chiar copii, arestați în masă
113

15
Ministerul rus de Externe a respins afirmaţia potrivit căreia Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit
15

842
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
842

1.379
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
1.379

716
VIDEO Se construiește cel mai lung tunel feroviar: Italia, Franța și Austria se unesc sub pământ, totul într-un proiect de mare amploare
716

3.236
Semnal îngrijorător pentru aliați: Marco Rubio anulează o reuniune crucială cu europenii privind războiul din Ucraina
3.236

80
Şefa guvernului danez: „Dorinţa lui Donald Trump de a controla Groenlanda a rămas intactă”
80

2.513
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
2.513

2.104
UPDATE Cinci țări acuză: Aleksei Navalnîi a murit otrăvit / Substanța folosită, de 200 de ori mai puternică decât morfina, „victimele se sufocă în agonie”
2.104

4.358
Zelenski se revoltă împotriva americanilor, după ce a fost presat să cedeze în fața rușilor: SUA cer prea des concesii Ucrainei, nu Rusiei
4.358

3.987
Vânătoarea de oameni din Sarajevo din anii '90 - Turiști străini, inclusiv o româncă, ar fi plătit să ucidă civili: „Ziua trăgeau în civili, noaptea petreceau”
3.987

5.062
VIDEO Zelenski, ironie acidă la adresa lui Viktor Orban: "Este mai preocupat de cum să-și mărească burta decât armata" / Reacția liderului maghiar
5.062

6.056
Cazurile de cancer explodează în Uniunea Europeană: Cel puțin una dintre cauze este controversată
6.056

















Comentează